ANOSR: "Un ultim apel către Avocatul Poporului să sesizeze la CCR modificarea Legii Educaţiei"

V.B.
Politică / 9 septembrie 2014

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) face "un ultim apel" către Avocatul Poporului (AP) să sesizeze la Curtea Constituţională a României (CCR) modificarea Legii Educaţiei, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ANOSR.

Astfel, ANOSR îi scrie Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, exprimându-şi dezamăgirea faţă de lipsa acestuia de reacţie la problemele semnalate de alianţă şi de alţi reprezentanţi ai societăţii civile, privind "aspectele de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 49/2014 care modifică Legea Educaţiei Naţionale".

"Prin intermediul acestei adrese, facem un ultim apel la buna dumneavoastră credinţă pentru a vă asuma real şi activ rolul pe care vi-l atribuie calitatea de Avocat al Poporului - acela de apărător al drepturilor, libertăţilor şi intereselor cetăţenilor. Ne declarăm consternaţi de faptul că, de la mai bine de o lună şi jumătate de la întâlnirea care a avut loc între dumneavoastră, reprezentanţii ANOSR şi reprezentanţi ai Alianţei pentru o Românie Curată, în cadrul cărei ne-aţi asigurat că analiza aspectelor de neconstituţionalitate ale OUG-ului mai sus menţionat este într-o fază avansată, nu există niciun răspuns sau vreo acţiune din partea dumneavoastră", se arată în scrisoarea ANOSR.

Reprezentanţii Alianţei consideră că "lipsa de resursă umană specializată, lipsa de timp sau lipsa de orice alt tip de resurse nu mai pot reprezenta pretexte credibile la tăcerea şi pasivitatea" Avocatului Poporului.

"Cererea noastră nu este susţinută doar de numeroasele reacţii ale organizaţiilor neguvernamentale din sectorul educaţional sau a experţilor din educaţie pe tema neconstituţionalităţii documentului, ci şi de prevederile Constituţiei care specifică faptul că < Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege > (Art. 59 (1))", se mai arată în documentul citat.

Totodată, ANOSR aminteşte că mai sunt doar câteva zile până la începerea anului şcolar şi aproximativ trei săptămâni până la debutul celui universitar, "motiv pentru care nu mai e loc de nicio amânare nejustificată a unei reacţii" din partea Avocatului Poporului.

Studenţii îi mai transmit lui Ciorbea că îi stau la dispoziţie pentru a îi oferi sprijinul, dacă acţiunile premergătoare unei reacţii necesită investiţii de timp, cunoştinţe şi energie de care nu dispune în această perioadă.

Pe 10 iulie, Victor Ciorbea anunţa că i-a fost solicitat de preşedintele Traian Băsescu, deputatul PDL Raluca Turcan, Societatea Academică din România şi Alianţa pentru o Românie Curată să sesizeze CCR privind OUG 49/2014, Avocatul Poporului menţionând că analizează dacă sunt respectate condiţiile pentru aceasta. La finele lunii iulie, Băsescu i-a trimis o scrisoare Avocatului Poporului, cerându-i să reanalizeze posibilitatea de a sesiza CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a respectivei OUG. Tot atunci, Avocatul Poporului transmitea că urma să se pronunţe asupra criticilor de neconstituţionalitate privind OUG 49/2014, după ce va primi şi punctele de vedere ale Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" ale şi Federaţiei Educaţiei Naţionale.

Pe 11 iulie, Universitatea Bucureşti i-a cerut Ministerului Educaţiei rediscutarea modificărilor la Legea educaţiei, criticând prevederile legate de durata mandatului de rector şi de formula de reorganizare a învăţământului postliceal, precum şi prevederea care "creează premisele eliminării incompatibilităţilor".

OUG 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb