Actualizare 17:50 Patronatele bancare, către ANPC: "Băncile nu se îmbogăţesc pe spinarea clienţilor cu credite când se apreciază valutele"
Băncile nu se îmbogăţesc "pe spinarea debitorilor" când monedele străine în care au acordat credite (euro, dolar, franc elveţian etc.) se apreciază faţă de leu, susţine Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), într-o scrisoare deschisă trimisă astăzi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), adăugând că băncile suportă aceste costuri pe partea de depozite şi linii de finanţare.
Potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei, CPBR "îşi exprimă surprinderea faţă de unele interpretări" din comunicatul publicat ieri de ANPC şi consideră drept "o interpretare greşită a situaţiei" afirmaţia Protecţiei Consumatorului, conform căreia aprecierea francului elveţian faţă de moneda naţională ar "aduce beneficii instituţiilor financiar‐bancare".
Patronatele bancare punctează că, pentru a acorda credite în valută, băncile sunt obligate, conform reglementărilor BNR şi normelor interne de risc, să asigure finanţare în aceeaşi valută (sub formă de depozite sau linii de finanţare din piaţa interbancară), activele şi pasivele lor în acea valută urmând direcţia pieţei. Prin urmare, impactul cursului de schimb este unul nul, consideră CPBR.
"Mai mult: orice plată efectuată de bănci pentru finanţările pe care şi le asigură are loc la preţul pieţei şi, de aceea, încasarea ratelor creditelor acordate în trecut la un alt curs decât cel al pieţei ar conduce la pierderi semnificative pentru bănci", relatează consiliul.
Referitor la situaţiile de apreciere ale diferitelor valute, CPBR subliniază că "tocmai datorită impactului negativ asupra clienţilor care s‐au îndatorat în alte valute decât cele în care au veniturile, atât Banca Centrală Europeană, cât şi Banca Naţională a României au inclus în cunoscutele proceduri de «stress‐test» şi evoluţia cursului valutar".
CPBR mai arată că instituţiile de credit membre ale consiliului, care au acordat în trecut împrumuturi în CHF, "sunt conştiente de situaţia dificilă existentă în urma aprecierii acestei monede".
"Aceste bănci au afirmat că au început deja să propună soluţii individuale, bilaterale, în funcţie de situaţiile clienţilor şi a băncilor deopotrivă, în condiţiile date şi în spiritul legilor şi al normelor şi directivelor naţionale şi europene", conchide CPBR.
Membrii CPBR sunt: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, UniCredit‐Ţiriac Bank, ING Bank România şi Volksbank România.
(Valentin Busuioc)
---
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cere o soluţie legislativă pentru problemele debitorilor cu credite în franci elveţieni, prin care să se impună împărţirea riscurilor între clienţi şi bănci, dar şi soluţii concrete pe termen lung din partea băncilor.
Un comunicat de presă precizează: "Pentru a stabili un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, apreciem că este necesară o soluţie legislativă prin care să se impună împărţirea riscurilor şi aplicarea principiului echităţii. Însă, până la implementarea soluţiilor legislative avem nevoie de măsuri imediate pentru a evita apariţia unor fenomene sociale grave".
Autoritatea consideră că este necesar să se prevadă măsuri clare, pentru a-i sprijini pe consumatori cu privire la conştientizarea riscului pe care şi-l asumă, precum şi cu privire la posibilitatea limitării expunerii la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului.
"ANPC a întreprins toate demersurile necesare pentru a îndeplini rolul de mediator în relaţia dintre bănci şi consumatori în contextul legislaţiei în vigoare. Însă aceasta conduce, cel mult, la rezolvarea punctuală, cu o scădere nesemnificativă a costurilor pentru un număr mic de consumatori", afirmă în comunicat preşedintele ANPC, Marius Dunca.
Instituţia vrea să evite suportarea în totalitate a riscului de către clienţii băncilor. "Întotdeauna se aduce în discuţie riscul financiar la care sunt supuse băncile, falimentul în care ar putea intra, faptul că vor pleca din ţară etc, niciodată nu se vorbeşte despre ce se întamplă cu consumatorii români şi familiile acestora - faptul că rămân fără locuinţă şi fără venituri, aceste cazuri neputând beneficia nici măcar de ajutor social din partea statului", precizează Dunca.
Astfel, ANPC solicită băncilor care au în portofolii credite în franci elveţieni să transmită concret ce soluţii au pentru clienţii care nu mai pot plăti ratele lunare, în condiţiile în care aceştia au fost bun-platnici până la aprecierea bruscă a monedei elveţiene.
Comunicatul mai spune: "Ne referim la soluţii care să vizeze întreaga perioadă de creditare, nu soluţii pe termen scurt. Ne dorim soluţii care să acopere o parte semnificativă a costurilor apărute în urma creşterii valorii CHF. Creşterea valorii CHF are efecte imediate, efecte care aduc beneficii instituţiilor financiar-bancare şi prejudicii consumatorilor, astfel că dorim găsirea de soluţii imediate din partea instituţiilor de creditare".
Peste 75.000 de persoane fizice au credite la bănci în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci. În total, 14 instituţii de credit au acordat finanţări în franci elveţieni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de mirela în data de 09.02.2015, 12:43)
acelasi mesaj, bla-bla-bla. Bancile sunt ele mai corecte! Sa se ia la control intregul sistem bancar! Bnr-ul este patronul acestei cloace. E cazul sa dea socoteala, cu totii, pentrul jaful financiar al tarii si al populatiei. Imbuibatii fara legi pot vorbi din jilturile pe care s-au cocotat furand, mintind si parjolind totul in jurul lor.