ANRE a trimis controale la OMV Petrom şi la Romgaz

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 ianuarie 2018

ANRE a trimis controale la OMV Petrom şi la Romgaz

Surse: "Dispecerul de Gaze a solicitat oprirea producţiei de gaze pentru evitarea unor explozii ale conductelor, Romgaz s-a conformat, OMV Petrom se pare că nu"

ANRE a trimis controale la OMV Petrom şi la Romgaz, ne-au declarat surse din energie, întrucât, în luna decembrie, au existat situaţii când cei doi producători de gaze au injectat puternic gaze în sistem, urcând presiunea la peste 50 de atmosfere, ceea ce putea duce la riscul unor explozii ale conductelor. Sursele susţin că, la solicitarea Dispecerului de Gaze pentru oprirea producţiei, Romgaz s-a conformat, dar OMV Petrom se pare că nu.

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că reprezentanţii Romgaz i-au solicitat, recent, organizarea unei întâlniri cu toate părţile implicate, în vederea clarificării unor situaţii apărute pe piaţa gazelor naturale începând cu luna decembrie 2017. Un comunicat de presă al Comisiei pentru industrii şi servicii susţine: "Dată fiind importanţa celor expuse de Romgaz, ca şi necesitatea luării unor decizii urgente cu privire la acestea, în ziua de luni, 22 ianuarie 2018, Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul deputat Iulian Iancu, a organizat o întâlnire cu părţile implicate, respectiv: Ministerul Energiei, Romgaz, Transgaz, OMV Petrom şi ANRE".

Deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii, ne-a declarat: "Dacă domnul preşedinte Iulian Iancu susţine că a avut o întâlnire, probabil că a avut-o personal, în calitate de preşedinte al Comisiei de Industrii.

Eu nu am fost convocat la nici o şedinţă. Se pare, însă, că, în perioada Sărbătorilor, când vremea a fost frumoasă, producătorii de gaze - OMV Petrom şi Romgaz - au injectat gaze în sistem ca şi când ar fi fost condiţii de iarnă şi, astfel, au urcat foarte mult presiunea în Sistemul Naţional de Transport, depăşind cifra de 50 de atmosfere. Din ce am aflat, Dispecerul de gaze, care se află în subordinea Transgaz, a notificat producătorii să reducă producţia, existând riscul de explozie la 50 de atmosfere în conductele Transgaz, în condiţiile în care, de obicei, se merge pe 40 de atmosfere. Se pare că un producător a oprit producţia la o sondă, dar nu şi celălalt.

ANRE a trimis un control la cei doi producători ca să lămurească ce s-a întâmplat. Cert este că din această situaţie a reieşit că sunt niste neclarităţi în Codul Reţelei, iar ANRE a postat deja pe site, în dezbatere publică, un proiect de modificare a acestuia pentru a preîntâmpina aceste lucruri. Nu văd legătura Comisiei noastre de Industrii şi Servicii cu legislaţia secundară pe care trebuie să o facă ANRE. Nu văd de ce ar trebui să ne amestecăm în legislaţia secundară.

Timp de zece zile, actorii din piaţă trebuie să-şi spună punctele de vedere după care va exista o întâlnire la ANRE care se va concretiza într-un document final cu privire la modificările la Codul Reţelei. Se pare că Transgaz se plânge că anumiţi producători nu respectă dispoziţiile pe care Dispecerul Naţional de Gaze le transmite în situaţii de genul acesta şi evident că acest lucru ar trebui rezolvat. Chiar dacă ANRE se îndreaptă împotriva lor şi dă amendă, de fapt, nu rezolvă cu adevărat situaţia. Cred că toate lucrurile trebuie puse la punct, ca să evităm situaţiile care pun în pericol integritatea instalaţiilor".

Potrivit lui Iulian Iancu, din discuţiile de săptămâna trecută, a reieşit că metodologia de tratare a dezechilibrelor care apar în SNT (Sistemul Naţional de Transport) trebuie modificată la nivelul reglementărilor ANRE şi, în special, prin modificarea prevederilor la Codul Reţelei, "inclusiv revizuirea procedurilor de echilibrare comercială şi de penalizare a operatorilor care produc dezechilibre, astfel încât aceste situaţii să fie descurajante şi să nu mai poată fi speculate de către aceştia".

De asemenea, în cadrul întâlnirii, participanţii au punctat revizuirea de către OTS (Operatorul de Transport şi de Sistem) a procedurilor interne prin care se realizează echilibrările fizice, respectiv corecţiile, modalităţile de corecţie şi procedurile de declanşare a acestora, fiind importantă o analiză internă privind cauzele neaplicării mecanismelor deja existente sau aplicarea defectuoasă a acestora.

Alte probleme identificate au fost reglementarea statutului depozitarului de gaze naturale în raport cu Transgaz ca şi OTS, producătorii de gaze naturale şi UR (utilizatorii de reţea) şi realizarea metodologiei de alocare de la depozitarul de gaze naturale.

Iulian Iancu susţine că, având în vedere urgenţa stării de fapt, participanţii s-au angajat să studieze şi să facă observaţii până în 30 ianuarie 2018 la propunerile de modificare a Codului Reţelei, aflat în dezbatere publică la ANRE, şi să înainteze propuneri de modificare a legislaţiei secundare şi/sau primare pentru a se evita în viitor reapariţia problemelor ridicate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. EVRICA : PRESIUNEA AFECTASESERĂ PREȚUL ???

    Dacă nu au vrut conducta de export acum opresc sondele ! De ce la energie electrică se poate face echilibrarea prin export si la gaz nu ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb