România a importat, în 2013, 0,45 TWh, în scădere cu 67% faţă de anul precedent, când importurile s-au ridicat la 1,40 TWh, iar exportul de energie a fost mai mult decât dublu, ajungând la 2,47 TWh, faţă de doar 1,15 TWh în 2012.
Potrivit unui raport privind piaţa de energie electrică publicat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), România a consumat, în 2013, 49,69 TWh de electricitate, cu 5% mai puţin decât în 2012.
În 2012, consumul intern al ţării a fost de 52,36 TWh.
Producţia de electricitate a fost şi ea în scădere cu aproape 2%, de la 56,71 TWh la 55,78 TWh.
Raportul ANRE mai arată faptul că Hidroelectrica a fost, în 2013, cel mai mare producător de energie electrică la nivel naţional, cu o cotă de piaţă de 28,2%, devansând Complexul Energetic Oltenia, care fusese lider pe această piaţă în anul precedent.
Astfel, anul trecut, Hidroelectrica a generat 28,2% din producţia totală de energie a ţării, în timp ce, în 2012, producătorul hidro a acoperit doar 22,8% din piaţă.
Complexul Energetic Oltenia, ce utilizează lignitul drept materie primă, a avut o cotă de 20,8% anul trecut, deşi în 2012 fusese primul producător al ţării, cu 30,4% din piaţă.
Cote mari de producţie în 2013 au avut şi Nuclearelectrica (20,6%), OMV Petrom (6,3%), CE Hunedoara (5,2%) şi Electrocentrale Bucureşti (4,6%).
De asemenea, cotele cumulate ale producătorilor de energie din surse regenerabile depăşesc 7%. Cei mai mari sunt CEZ (1,43%) şi Enel (1,17%).