ANRE preia preşedinţia Asociaţiei agenţiilor naţionale de eficienţă energetică din Europa

M.I.
Companii #Energie / 23 februarie 2017

ANRE preia preşedinţia Asociaţiei agenţiilor naţionale de eficienţă energetică din Europa

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) preia preşedinţia Asociaţiei agenţiilor naţionale de eficienţă energetică din Europa - EnR, entitate formată din 24 de agenţii europene din domeniul energiei, responsabile pentru elaborarea, implementarea sau revizuirea programelor naţionale de cercetare - dezvoltare, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

În document se menţionează că preşedinţia Asociaţiei EnR se stabileşte anual, iar ANRE, prin intermediul Departamentului pentru Eficienţă Energetică, va prelua preşedinţia anuală şi secretariatul Asociaţiei EnR începând cu data de 23 februarie 2017.

ANRE va deţine noua funcţie până în data de 22 februarie 2018 şi va avea drept ţintă coordonarea activităţilor EnR la nivel european, în conformitate cu obiectivele propuse.

În comunicat se arată: "Reprezentanţii ANRE vor prezenta activităţile viitoare, inclusiv dezvoltarea temei propuse privind sărăcia energetică la nivel european şi naţional. Documentele Comisiei Europene prezintă vulnerabilitatea consumatorilor europeni de energie ca fiind o îngrijorare în creştere, iar statele membre au responsabilitatea asigurării protecţiei efective a consumatorilor aflaţi în situaţii vulnerabile, incluzând şi conceptul de sărăcie energetică în cadrul noii legislaţii europene publicate în data de 30.11.2016, în contextul ţintelor Europa 2030 şi Energy Union - Energie curată pentru toţi europenii".

Conform Autorităţii, în contextul ţintelor naţionale Europa 2020 asumate de ţara noastră în cadrul Programului Naţional de Reformă (PNR) 2016, creşterea eficienţei energetice este una dintre cele trei priorităţi naţionale în domeniul energiei, iar ANRE promovează dialogul constructiv cu toţi factorii interesaţi în activitatea de reglementare şi diseminarea susţinută a noutăţilor legislative naţionale şi europene în domeniul eficienţei energetice.

Anual, sunt organizate două întruniri, EnR Full and Regular Meeting şi EnR Regular Meeting, la care participă toţi membrii şi în cadrul cărora sunt discutate problemele interne ale asociaţiei EnR, fiind prezentate rapoartele de activitate ale grupurilor de lucru, menţionează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb