ANTIBIOTICE A OBŢINUT TITULATURA DE STANDARD DE REFERINŢĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL, PENTRU NISTATINĂ Exportul de Nistatină al Antibiotice pe piaţa SUA s-a dublat, în primul semestru

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 septembrie 2017

Exportul de Nistatină al Antibiotice pe piaţa SUA s-a dublat, în primul semestru

"Antibiotice" Iaşi a obţinut, recent, din partea United States Pharmacopeia (USP), titulatura de standard de referinţă la nivel internaţional, pentru substanţa activă Nistatină, potrivit unui comunicat al companiei.

Exportul de Nistatină al Antibiotice pe piaţa SUA, cea mai importantă piaţă de desfacere pentru acest produs din perspectiva condiţiilor comerciale, s-a dublat din punct de vedere valoric, în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu primul semestru al anului 2016.

Contractele încheiate cu partenerii din piaţa SUA urmează să se deruleze pe termen lung, potrivit companiei.

Ioan Nani, Director General Antibiotice, a declarat: "Previziunile noastre de acum 10-15 ani, când am investit masiv în retehnologizarea producţiei de Nistatină s-au concretizat în obţinerea unor rezultate deosebite, devenind din anul 2012 lider mondial în producţia de Nistatină. Obţinerea "Certificate of appreciation" pentru Nistatină, din partea Farmacopeei Americane (USP), impune ca orice producător de Nistatină sau producător de forme farmaceutice finite care utilizează Nistatină din întreaga lume să se conformeze standardului de calitate demonstrat de produsul nostru. Am fost felicitaţi de Food and Drug Administration - SUA şi am primit mulţumiri pentru grija pe care o acordăm acestui produs".

În vara anului 2015, United States Pharmacopeia - USP (organism american care elaborează anual un compendiu de standarde de calitate pentru testarea substanţelor active şi a produselor finite) a solicitat companiei Antibiotice o cantitate specifică din substanţa activă Nistatină, pentru evaluare, se mai arată în comunicatul citat: "Evaluarea lotului de Nistatină trimis s-a făcut comparativ cu lotul valabil la acel moment, iar, în urma testărilor comparative, s-a certificat faptul că Nistatina produsă de Antibiotice Iaşi respectă cele mai înalte rigori privind calitatea, devenind astfel noul standard de referinţă la nivel mondial".

Profitul net înregistrat de Antibiotice Iaşi, în primul semestru 2017, a fost de 19,2 milioane lei, valoare superioară cu 21% comparativ cu BVC şi cu 17% faţă de perioada similară a anului 2016 (16,44 milioane lei).

Veniturile din vânzările pe pieţele externe, în primul semestru al anului 2017 au fost de 67,6 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de semestrul I al anului 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb