Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, aseară, că un candidat la Preşedinţie care depinde de cineva pentru a ajunge şef al statului, de un terţ care să spună dacă să ajungă sau nu în funcţie, este "o marionetă", relatează Mediafax.
"S-a vorbit foarte mult în ultima vreme şi de la unii sigur că înţeleg această teorie - că o fac din prima zi - vai de mine, de fapt PSD este extraordinar de puternic, PSD înseamnă USL, că Antonescu nu are nicio şansă la Preşedinţie dacă nu va fi susţinut de PSD şi preşedintele său, premierul Victor Ponta ... Şi atunci Antonescu tace mâlc, înghite orice, se duce unde i se spune, numai şi numai ca să iasă preşedinte. Ori eu, dincolo de faptul că nu am avut niciodată şi nu o să am niciodată un scop în sine din asta - vreau să ajung preşedinte ca să facem, să fac şi eu ce-mi revine ca preşedinte pentru ca ţara asta să fie altceva şi altfel", a declarat Antonescu, într-o emisiune televizată.
El şi-a exprimat convingerea că şi Victor Ponta a înţeles acest lucru, respectiv că şeful statului este determinat de susţinerea majoritară în societate.
"Fac o mare greşeală cei care cred că am un scop în sine din asta. Nu, n-am şi în niciun caz nu mă interesează să devin oricum preşedintele României. Avem un proiect «România puternică» şi de pildă preşedintele tolerat, de grupuri din această ţară, sau ştiu şi eu, de unii din altă ţară, preşedinte tolerat al unei Românii în genunchi nu mă interesează să fiu", a susţinut liderul PNL.