Antonescu: "Probabilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie amânat, din ce în ce mai mare"

F.A.
Politică / 21 iulie 2013

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat, ieri, că probabilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie amânat după acest an, devine din ce în ce mai mare.

"Aşteptăm ca la începutul sesiunii parlamentare să stabilim un calendar, numai că acest calendar va trebui racordat la decizia politică, strategică de această dată când supunem proiectul final referendumului. Şi, deocamdată, aşa cum lucrurile s-au conturat, probabilitatea ca referendumul să fie amânat după anul care se scurge, deci pus undeva, poate chiar cu alegerile prezidenţiale, devine din ce în ce mai mare", a menţionat Antonescu, conform Antena3.ro.

Domnia sa a precizat că nu a vorbit cu preşedintele Traian Băsescu despre calendar, referendum sau suprapunerea acestui referendum cu prezidenţialele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb