Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că protocolul de funcţionare a USL se actualizează în sensul includerii a trei modificări, una dintre acestea privind stipularea candidaturii sale la Preşedinţia României din partea USL, transmit sursele de presă.
"Articolul care spunea că < cel care care stă mai bine în sondaje va fi candidat > se modifică. Se modifică nişte articole, e foarte simplu, în această privinţă două articole - unul care spune < candidatul la Preşedinţie va fi cutare şi cutare > şi care se modifică în conformitate cu deciziile a trei Congrese care sunt ulterioare încheierii protocolului: < Candidatul la prezidenţiale al USL este domnul cutare >; şi articolul care spune < candidatul pentru premier... > care iarăşi este caduc se modifică, spunând < premierul Guvernului Românei susţinut de USL este domul cutare >. Ştiţi aceste nume", a precizat Antonescu.
El a menţionat că se vor adăuga încă două articole, unul care priveşte constituirea unui consiliu parlamentar al USL, alcătuit din liderii grupurilor parlamentare şi reprezentanţii Birourilor Permanente, preşedinţii Camerelor şi Grupul minorităţilor naţionale.