Antonescu: "S-a exagerat în prezentarea intenţiilor premierului cu privire la confiscarea proprietăţilor ilicite"

F.A.
Politică / 11 mai 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că s-a exagerat în prezentarea intenţiilor prim-ministrului Victor Ponta cu privire la confiscarea proprietăţilor ilicite, precizând că premierul a fost prezentat, în ultima perioadă, ca un "căpcăun naţionalizator", "mâncător de proprietare".

"Eu vreau să spun din capul locului că s-a exagerat, cred, şi declaraţia şi, categoric, s-au exagerat şi intenţiile premierului, care a fost prezentat aşa, în ultimele zile, ca un fel de căpcăun naţionalizator, mâncător de proprietate. Nu e cazul. Cunosc foarte bine convingerile lui Victor Ponta în această privinţă", a precizat Antonescu.

Antonescu a menţionat că Ponta a făcut referire doar la posibilitatea, care există şi în alte ţări, ca în cazuri extrem de grave, de fraudă, de infracţiuni sau de încălcări extrem de grave de lege care implică şi astfel de aspecte să se examineze variante de confiscare.

Preşedintele PNL a arătat că în USL vor fi purtat aceste discuţii pentru a se găsi cel mai bune nunaţe politice şi juridice, el dând asigurări că textul actual al Constituţiei, referitor la proprietate, nu va avea de suferit.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că discută cu liderii PNL despre propunerea de confiscare a averilor ilicite şi a explicat că aceasta urmează tendinţa europeană "follow the money" (urmăreşte banii-n.r.), în condiţiile în care persoanele sanc­ţionate penal rămân în prezent cu averea dobândită ilicit.

"Am dis­cutat şi urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european, iar faptul că avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciul... e bine că mai ajung în închisoare cei care comit fapte penale, dar aş vrea să recuperăm prejudicii cât mai multe", a spus Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb