Antonescu: "Victor Ponta este în acest moment la mâna lui Traian Băsescu"

F. A.
Politică / 4 aprilie 2013

Premierul ţării "s-a cramponat" într-o poziţie de forţă pe tema procurorilor, a declarat, ieri, Crin Antonescu în cadrul unei emisiuni televitzate.

Domnia sa a afirmat: "Ştiţi care e situaţia cea mai delicată pentru Victor Ponta, şi în care s-a aşezat şi sincer îmi pare rău? Victor Ponta la un moment dat, după ce a spus între paranteze şi s-a şi cumva martirizat pe chestia asta «Da, voi fi blamat acum de o parte din electorat, da sunt oameni care se supără pe mine, mi-o asum, lasă că pierd eu, dar fac treaba bună pentru România, compromisul pentru România». A mers mai departe şi a intrat cumva într-o demonstraţie de forţă. «De fapt vreau să demonstrez că eu, nu mai contează nici aliaţii, nu mai contează nici alegătorii, eu rezolv problema asta». Şi în sensul acesta domnul Ponta a insistat foarte mult şi s-a cramponat de propriile numiri, implicit de acest minister, vrând să facă o demonstraţie de forţă".

"Ce e mai grav e următorul lucru: domnul Ponta nu câştigă nimic, chiar în termenii aceştia de forţă, decât dacă vrea Traian Băsescu. Victor Ponta este în acest moment la mâna lui Traian Băsescu", a adăugat preşedintele PNL.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb