ANUL ACESTA Reţeaua Regina Maria investeşte 2 milioane euro în extindere

M.S.
Ziarul BURSA #Companii / 21 februarie 2017

Reţeaua Regina Maria investeşte 2 milioane euro în extindere

Reţeaua de sănătate Regina Maria investeşte, în acest an, 2 milioane de euro, în mai multe proiecte de extindere, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta arată că furnizorul a început să activeze pe piaţa serviciilor medicale private din Ploieşti, prin preluarea centrului Al-Medica Berlin şi că şi-a extins portofoliul din Bucureşti prin achiziţionarea clinicii IXIA Medica, deservind o zonă importantă din estul oraşului.

În Capitală, Regina Maria a inaugurat, în acesată lună, şi Policlinica Victoria (aflată în imediata apropiere a Pieţei Victoria), având în plan deschiderea unei noi unităţi medicale în Dorobanţi.

Referitor la Al-Medica Berlin, prin achiziţionarea sa, Regina Maria pune pe hartă prima policlinică a reţelei din Ploieşti. Noul centru se întinde pe o suprafaţă de 300 de mp, dispune de nouă cabinete pentru consultaţii şi de un punct de recoltare a analizelor. Pentru început, pacienţii au acces la 13 specialităţi medicale, urmând ca, pe parcursul acestui an, numărul acestora să fie suplimentat.

Policlinica Regina Maria Doamna Ghica (fosta IXIA Medica) dispune de 30 de medici specializaţi în 12 domenii.

Policlinica Victoria aduce peste 20 de specialităţi medicale, 11 cabinete pentru consultaţii şi un centru propriu de recoltare a analizelor de laborator.

Pentru perioada imediat următoare, furnizorul pregăteşte inaugurarea celei de-a 15-a locaţii din Bucureşti, o policlinică în zona Dorobanţi.

Proiectele prevăzute pentru acest an vin după ce, în 2016, Regina Maria şi-a mărit portofoliul cu şase centre medicale - în Piteşti, Craiova, Târgu Mureş şi Timişoara.

Fady Chreih, CEO al reţelei de sănătate Regina Maria, a spus: "2016 a fost, pentru Regina Maria, un an al tranzacţiilor. Doar prin intrarea în Reţeaua Ponderas Academic Hospital am marcat una dintre cele mai importante astfel de tranzacţii de pe piaţa serviciilor medicale private. În ultimii ani, Regina Maria a fost implicată în treisprezece tranzacţii cu preluare integrală a altor jucători, precum şi în trei tranzacţii care au vizat schimbarea acţionariatului companiei - cele mai mari din piaţa serviciilor medicale. (...). Analizăm toate posibilele achiziţii cu cea mai mare seriozitate".

Reţeaua de sănătate Regina Maria reuneşte peste 3.500 de angajaţi şi colaboratori, în cele 35 de locaţii proprii din Bucureşti şi din ţară. Regina Maria are 35 de locaţii proprii, patru spitale, trei centre cu spitalizare de zi, două maternităţi, opt campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 15 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem şi peste 180 de policlinici partenere în ţară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb