ANUL TRECUT, ANCOM: Peste 5.300 controale pe piaţa de comunicaţii şi servicii poştale

Valentin Busuioc
Companii #Telecomunicaţii / 17 martie 2015

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au efectuat, anul trecut, 5.363 controale pe piaţa de comunicaţii electronice şi de servicii poştale din ţara noastră, ca să verifice respectarea normelor legale. Astfel, ANCOM a transmis 305 notificări şi a aplicat 495 avertismente şi 93 amenzi, totalizând 450.500 lei.

Pe piaţa de comunicaţii electronice, ANCOM a făcut 3.996 controale, în urma cărora a transmis 304 notificări şi a aplicat 374 avertismente şi 79 amenzi, în cuantum total de 388.000 lei.

Ca să verifice dacă utilizatorii de frecvenţe radio respectă prevederile OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi reglementările ANCOM, au fost efectuate 1.569 acţiuni de control, fiind emise 84 notificări. De asemenea, au fost aplicate 159 avertismente şi 11 amenzi contravenţionale, în valoare de 23.600 lei.

Neregulile cele mai frecvente au constat în nerespectarea prevederilor din documentele de autorizare (licenţe de utilizare a frecvenţelor şi autorizaţii de asignare a frecvenţelor), precum şi în modul de operare a staţiilor de radiocomunicaţii.

Mai mult: 851 controale au fost desfăşurate de ANCOM la furnizorii de servicii de televiziune şi radiodifuziune sonoră (RTV), ca să verifice respectarea dispoziţiilor Legii audiovizualului. Ca urmare a acestor acţiuni de control, au fost aplicate 43 avertismente şi 10 amenzi contravenţionale în sumă de 50.000 lei.

La furnizorii de reţele de tip CATV (televiziune prin cablu), au fost efectuate 667 acţiuni de control, în urma cărora au fost transmise furnizorilor 130 notificări în vederea formulării unui punct de vedere cu privire la încălcările constatate, ulterior fiind aplicate 90 avertismente şi 46 amenzi contravenţionale în valoare de 254.400 lei.

Pe parcursul anului 2014, personalul de control al ANCOM a derulat, în total, 148 controale la furnizorii de servicii de telefonie fixă şi mobilă, în urma cărora au fost întocmite 77 notificări. De asemenea, Autoritatea a aplicat 68 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în cuantum total de 45.000 lei.

Pe piaţa transmisiunilor de date şi a accesului la internet, s-au efectuat 761 de acţiuni de control, iar ca urmare a încălcărilor constatate au fost întocmite 13 notificări, prin acestea Autoritatea acordând contravenienţilor un termen în vederea formulării unui punct de vedere. De asemenea, au fost aplicate 14 avertismente şi 3 amenzi contravenţionale în valoarea totală de 15.000 de lei.

Cristin Popa, directorul executiv al ANCOM, a declarat: "Direcţia Executivă Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM a derulat pe parcursul anului 2014 mai multe campanii de verificare a furnizorilor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de informare ce le revin conform legii. Sunt furnizori care îşi modifică datele la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului fără a anunţa şi la ANCOM sau care nu transmit către autoritate, aşa cum spune legea, raportările de date statistice sau privind veniturile şi investiţiile pentru anul 2013.

Pentru sancţionarea acestor abateri, în 2014 au fost emise 469 decizii de suspendare sau retragere, după caz, a dreptului de furnizare, ori au fost aplicate amenzi administrative.

Altă campanie amplă de verificare desfăşurată în anul 2014 a vizat furnizorii care aveau obligaţia de a raporta localităţile în care au furnizat efectiv reţele sau servicii în perioada cuprinsă între 1 iulie şi 31 decembrie 2013. Din numărul total de sancţiuni aplicate în anul 2014 în domeniul comunicaţiilor electronice, în cadrul acestei campanii au fost transmise 70 de notificări, în urma cărora Autoritatea a aplicat 61 de avertismente şi 9 amenzi contravenţionale, în cuantum de 45.000 lei.

Tot anul trecut, pe piaţa serviciilor poştale, ANCOM a efectuat 1.367 de acţiuni control, fiind întocmită o notificare şi aplicate 121 de avertismente şi 14 amenzi, în cuantum total de 62.500 de lei. Dintre acţiunile de control, 516 au vizat Compania Naţională Poşta Română S.A. (CNPR) în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, în urma acestor controale fiind aplicate 14 avertismente şi o amendă în cuantum de 5.000 de lei. Cele mai frecvente nereguli întâlnite au fost cele referitoare la nerespectarea obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală, conchide comunicatul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb