ANUL TRECUT FAŢĂ DE 2014 Profitul Raiffeisen Bank România a scăzut cu 15 milioane euro

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 martie 2016

Profitul Raiffeisen Bank România a scăzut cu 15 milioane euro

Raiffeisen Bank România a înregistrat un profit net de 98 de milioane euro, în 2015, faţă de 113 milioane euro - valoarea profitului din 2014, au anunţat, ieri, reprezentanţii băncii.

Rezultatul instituţiei financiare a fost influenţat în principal de o uşoară scădere a veniturilor şi de anumite cheltuieli nerecurente ale anului 2015, conform comunicatului băncii.

Valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank a ajuns la 6,95 miliarde euro, în creştere cu 8% faţă de 6,41 miliarde euro, nivelul la care se situau la finele lui 2014.

Valoarea creditelor nete acordate a crescut cu 5%, potrivit reprezentanţilor băncii, care au precizat: "Cifra raportată de creştere a creditelor este de 12%, evoluţie influenţată de o tranzacţie încheiată cu o companie parte a Grupului RBI, care a însemnat preluarea unui portofoliu de credite în valoare de aproximativ 240 milioane euro. În ceea ce priveşte soldul depozitelor atrase de la clienţi, deşi ratele dobânzilor din piaţă s-au aflat la niveluri reduse, acesta a crescut constant în 2015, cu 12% faţă de anul precedent (depăşind cu peste 30% creşterea înregistrată la nivelul sistemului bancar). În consecinţă, raportul credite/depozite a înregistrat o valoarea de 81%, similară cu cea din 2014. Capitalizarea băncii este solidă, cu o rată de adecvare a capitalului de 18,6%".

Steven van Groningen, Preşedinte&CEO Raiffeisen Bank, a declarat: "Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute în 2015 şi rămânem preocupaţi de construirea unor relaţii pe termen lung cu clienţii noştri. Asta înseamnă că vom continua să ne concentrăm pe îmbunătăţirea interacţiunii cu banca, în sensul simplificării şi transparenţei costurilor şi a rapidităţii tranzacţiilor. Ne propunem să fim cât mai buni în ceea ce facem şi nu mă îndoiesc că vom reuşi, ca şi până acum, să creştem profitabil şi echilibrat. Rămân o problemă schimbările legislative cu care ne confruntăm în prezent şi care pot avea un impact semnificativ asupra activităţii şi a rezultatelor noastre în 2016".

În opinia domniei sale, economia românească are nevoie de finanţare, banca putând crea premizele creşterii creditării, a parteneriatelor şi a unor relaţii pe termen lung cu clienţii. "În 2015 am finanţat economia, prin credite noi acordate, în valoare de peste 2 miliarde euro" a mai spus Steven van Groningen.

Cheltuielile nete cu provizioanele au scăzut la 65 de milioane de euro, de la 71 milioane euro - cât erau în 2014.

Implementarea unei strategii prudente de risc îşi arată rezultatele în evoluţia ratei creditelor neperformante, care a înregistrat o scădere semnificativă, până la 6,7%, în 2015 faţă de 7,5% în 2014, conform comunicatului băncii.

Raiffeisen Bank deserveşte aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 8.200 de companii mari şi medii.

Reţeaua Raiffeisen Bank numără peste 500 de unităţi, mai mult de 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri şi 40 de MFM (maşini multifuctionale "selfbanking").

Banca avea 5.349 angajaţi la sfârşitul anului 2015, faţă de 5.409 în decembrie 2014.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este o evolutie normala avand in vedere ca multi dintre boii romani care trageau la carul Raiffeisen au "sucombat" (pentru ca banca a tot incarcat carul din prea multa calicie).

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb