Aegon România raportează un volum al primelor brute subscrise în 2017 de peste 110,8 milioane de lei, în creştere cu 10,6% faţă de anul 2016, când acesta s-a cifrat la 100,2 milioane de lei, arată un comunicat transmis de companie.
Valoarea totală a plasamentelor a crescut în 2017 la 276,9 milioane de lei, de la 238,6 milioane de lei în 2016, iar prima medie brută s-a situat în 2017 la valoarea de 2.650 lei, mai arată comunicatul.
Potrivit Aegon România, indemnizaţiile pentru evenimente asigurate au fost anul trecut în valoare de 1,7 milioane de lei, în comparaţie cu 2016 când au fost plătite daune în valoare de 1,37 milioane de lei. "Indemnizaţiile pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale, maturităţile (plăţi integrale şi anuităţi), au crescut de la 7,5 milioane de lei în 2016, la 9,6 milioane de lei în anul trecut.
Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România, a declarat: "În anul 2017 am continuat procesul de consolidare a prezenţei noastre pe piaţa din România. (...) În implementarea strategiei noastre de business în 2018 suntem încurajaţi, nu numai de rezultatele anului precedent, dar şi de evoluţia pozitivă a pieţei asigurărilor de viaţă din România".
Creşterea ponderii asigurărilor de viaţă în totalul asigurărilor, de la 18% în 2016, la 21% în anul trecut, conform rapoartelor ASF, arată că piaţa românească a asigurărilor este în curs de maturizare, iar, din analizele Aegon, creşterea pieţei s-a bazat în primul rând pe asigurările asociate creditelor de consum şi ipotecare şi pe asigurările de sănătate.
"Prognozele noastre, precum şi valorile pieţei pe primul trimestru 2018, ne îndreptăţesc să considerăm că piaţa va rămâne stabilă până la finalul anului", a adăugat doamna Maioreanu.
Aegon România este parte din grupul financiar internaţional Aegon.