AOAR, preocupată faţă de negocierile dintre Guvern şi troica finanţatorilor internaţionali

F.A.
Companii / 20 ianuarie 2014

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) îşi exprimă preocuparea faţă de negocierile ce urmează a avea loc între Guvernul României şi troica finanţatorilor internaţionali, conform unui comunicat remis redacţiei.

În acest context, AOAR cere Guvernului să acţioneze în spiritul poziţiei adoptate în aceste zile de Comisia Europeană care apreciază că, îndeosebi politicile Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale (BM), nu sunt în totală concordanţă cu obiectivele asumate de ţările membre în cadrul Agendei UE 2020.

"AOAR susţine necesitatea găsirii de spaţiu fiscal adoptării de măsuri care să permită dezvoltarea economică, ca premiza a creşterii veniturilor bugetare. Utilizarea în continuare a creşterii fiscalităţii ca şi a altor măsuri care reduc posibilile încasări bugetare (întârzierea aplicării de redevenţe europene pentru exploatarea resurselor de gaze şi petrol îngheţate, în prezent, creşteri nejustificate a preţului gazelor naturale s.a.), vor avea grave consecinţe asupra competitivităţii economiei României, aflate, încă, într-un profund proces de schimbare structural", se mai arată în comunicat.

Asociaţia solicită Guvernului să susţină în cadrul negocierilor cu FMI, necesitatea asigurării de resurse financiare speciale pentru a susţine creşterea potenţialului investiţional al sectorului privat, inclusiv prin acceptarea scutirii de impozitare a profitului reinvestit, ca şi acceptarea consolidării fiscale pentru grupurile de firme cu capital românesc similar cu practica acceptată pentru grupurile de firme internaţionale.

De asemenea, AOAR cere Executivului să susţină în cadrul negocierilor, posibilitatea de a creşte semnificativ finanţarea unor programe care generează locuri de muncă, alături de reducerea fiscalităţii aplicate câştigurilor salariale, România având în acest domeniu o problemă majoră ce periclitează sustenabilitatea sistemelor publice de sănătate, învăţământ s.a.

"AOAR cere Guvernului să adopte în viitoarele negocieri o poziţie fermă care să favorizeze o dezvoltare economică durabilă şi nu doar satisfacerea unor criterii macroeconomice imediate, practică ce şi-a dovedit deja limitele prin îngheţarea consumului intern în 2013 şi a reducerii veniturilor bugetare, chiar în condiţiile unei creşteri economice importante", mai arată sursa citată.

Potrivit comunicatului, AOAR crede că mediul privat, motorul autentic al creşterii economice, trebuie să capete atenţia necesară din partea Guvernului, "înţelegându-se că politica de fiscalizare suplimentară şi mobilizare a tot mai multe resurse bugetare, pentru acoperirea unor măsuri de natură socială sau a unor investiţii publice cu costuri mari şi ineficiente, va genera dificultăţi economice majore în perioada următoare".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Exista un dialog intre AOAR si guvern?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb