Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) este surprinsă de decizia FMI, a Băncii Mondiale şi Comisiei Europene "de a trata cu rigiditate" decizia Guvernului privind reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajatori, potrivit unui comunicat AOAR remis redacţiei.
AOAR consideră că măsura poate genera noi locuri de muncă şi "se aşteaptă ca, atât specialiştii români cât şi cei ai FMI,BM, şi CE să aibă o abordare mai largă a acestei măsuri".
"AOAR continuă să susţină ferm adoptarea de către Guvern a acestei măsuri, chiar în divergenţă cu opiniile troicii, cu atât mai mult cu cât chiar Parlamentul European a constatat în 2014 existenţa unor divergenţe între politica FMI şi obiectivele UE. AOAR consideră că România trebuie să-şi stabilească o politică ambiţioasă de stimulare a factorilor de creştere economică, printre care munca şi numărul locurilor de muncă, domeniu în care fiscalitatea este împovărătoare", arată comunicatul.
Oamenii de afaceri cer, de asemenea, Guvernului "să-şi asume răspunderea unor măsuri care să consolideze creşterea economică realizată până în prezent, amânând aplicarea altor măsuri de protecţie socială, asigurând în primul rând reluarea finanţării investiţiilor şi a cofinanţărilor necesare utilizării fondurilor din bugetul UE".
Premierul Victor Ponta a anunţat joi că Guvernul va trimite săptămâna viitoare Parlamentului proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5%, începând cu 1 octombrie. Potrivit şefului Executivului, prim această măsură nu va fi mărit deficitul bugetar, iar măsura va avea deplină legitimitate o dată ce va fi votată de Parlament.