APA CALIPSO: Investiţii de 100.000 euro pentru reducerea cantităţii de plastic

Luciana Bănică
Companii / 27 octombrie 2016

Producătorul apei naturale de izvor Calipso a investit, în decursul acestei luni, peste 100.000 de euro în tehnologizarea liniei de îmbuteliere. Proiectul, finanţat din resurse proprii, are ca scop reducerea cantităţii de plastic folosite anual cu circa 60 tone, având o componentă ecologică considerabilă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Pentru noi este o investiţie importantă cu efecte vizibile pe termen lung. Creşterea vânzărilor din ultimul an, precum şi lărgirea portofoliului de clienţi, ne-a permis să punem în fruntea listei de priorităţi modernizarea tehnologiei de îmbuteliere cu o contribuţie de mediu importantă", declară Daciana Siderache, director general Calipso, conform sursei citate.

Cifra de afaceri realizată de compania Calipso în primele 9 luni ale acestui an se ridică la 41 milioane lei, iar o parte din investiţii şi planurile de investiţii viitoare aduc o contribuţie importantă de mediu, se arată în comunicat.

"Acum livrăm într-o lună apă îmbuteliată cu mai puţin plastic decât înainte. Într-un an, protejăm mediul inconjurator de 60 tone de plastic. Costurile aferente suntem dispuşi să le susţinem", declară Daciana Siderache, director general Calipso.

Produsele din plastic precum PET-urile se descompun natural foarte greu în decursul a câteva zeci sau sute de ani, în funcţie de condiţiile de mediu la care sunt supuse. Anumite tipuri de plastic nu se degradează, însă, niciodată. PET-ul este cel mai folosit ambalaj alimentar din lume. În industria apelor îmbuteliate, sticla pierde de la an la an lupta cu PET-ul şi totul vine din alegerea consumatorului care cumpără PET în detrimentul sticlei, potrivit comunicatului.

"Utilizarea PET-ului la scară largă este dictată de consumator. Ştim, însă, cât de greu se degradează în condiţii normale şi ce încărcătură de mediu poate aduce. Cum în România nu avem încă educaţia necesară şi poate nici structuri perfect funcţionale pentru a recicla plasticul eficient şi la scară largă, orice investiţie care poate reduce semnificativ cantitatea de plastic folosită anual este de datoria oricărui producător şi îmbuteliator de apă şi nu numai", a adăugat Daciana Siderache.

Compania Apa Calipso a fost înfiinţată în anul 1991, având acum peste 140 de angajaţi, şi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 45 de milioane de lei. Proiectul de extindere a capacităţii de îmbuteliere finalizat anul acesta ridică valoarea totală a investiţiilor în producţie ale companiei la peste 12 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb