APCR: Atenţie la "reducerile de preţ"

F.A.
Companii / 15 ianuarie 2013

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APCR) atenţionează asupra faptului că începe sezonul reducerilor, iar consumatorii ar trebui să ştie că sunt protejaţi indiferent de unde cumpără sau de faptul că achiziţionează un produs la preţ întreg sau cu preţ redus, arată un comunicat de presă.

"Verificaţi cu atenţie modul în care este afişată reducerea pe site sau pe eticheta produsului. Preţul nou, redus trebuie indicat prin raportare la preţul vechi, fie prin afişarea alături de acesta, barat, fie prin indicarea procentului de reducere sau prin combinarea ambelor modalităţi", menţionează APCR în comunicat.

" Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România face parte din campania Uniunii Europene pentru informarea consumatorilor din România, < < E dreptul tău! Acţionează! > > prin intermediul căreia încurajăm consumatorii în a-şi cunoaşte drepturile şi a se informa înainte de a face cumpărături din pieţe, supermarket-uri sau on-line. Prevenţia ne poate salva din situaţii realmente neplăcute în care ne putem găsi dacă nu suntem atenţi la < < capcanele > > ce ni se pot întinde în această perioadă de reduceri", a precizat Costel Stanciu, Preşedintele al APC România.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb