APEL CĂTRE MINIŞTRII DE INTERNE ŞI DE JUSTIŢIE DIN UE Un europarlamentar PSD cere sprijin pentru aderarea României la Schengen

Valentin Busuioc
Politică / 4 martie 2015

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a trimis, astăzi, o scrisoare tuturor miniştrilor de Interne şi de Justiţie din Uniunea Europeană, solicitând respectarea normelor din prezentul acord european şi sprijinirea accederii ţării noastre la spaţiul Schengen, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În scrisoarea sa, Victor Negrescu atrage atenţia că "problema aderării la Schengen a devenit mai degrabă un câmp de luptă politică decât o evaluare la rece şi obiectivă a progresului ţării mele în această privinţă şi a capacităţilor sale de a proteja graniţele Uniunii Europene".

"De aceea, vă cer să luaţi în considerare argumentele instituţionale şi tehnice care impun sprijinirea accesului României la spaţiul Schengen", susţine eurodeputatul social-democrat.

Victor Negrescu subliniază în scrisoarea sa către miniştrii europeni din Consiliul European pe probleme de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) că Parlamentul European şi Comisia Europeană sunt de acord că ţara noastră îndeplineşte toate condiţiile pentru intrarea în spaţiul de liberă circulaţie.

Politicianul adaugă: "În plus, Comisia Europeană a subliniat că este obligată să sprijine aderarea României, conform concluziilor Consiliului European din iunie 2011".

Europarlamentarul PSD mai atrage atenţia că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) nu trebuie să interfereze cu procesul de aderare la Schengen, ataşând în acest sens scrisorii un răspuns oficial primit din partea Comisiei Europene.

"Însăşi Comisia Europeană a subliniat, în scrisoarea pe care am ataşat-o, că «nu există nicio legătură legală» între cele două chestiuni. Aderarea României la spaţiul Schengen devine chiar mai justificată, având în vedere că acest stat a înregistrat progrese constante în punerea în aplicare a reformelor şi soluţionarea deficienţelor sistemului judiciar", relatează Negrescu.

Potrivit eurodeputatului român, "astăzi, Uniunea Europeană, se gândeşte să înăsprească verificările la frontierele Schengen, iar acest lucru nu trebuie să se întâmple fără România în acest spaţiu".

Nu în ultimul rând, Victor Negrescu îşi exprimă dorinţa să discute problema aderării la Schengen într-o întâlnire oficială cu miniştrii de Interne şi cei de Justiţie din statele membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb