Apele Române au accesat fonduri europene de peste 300 milioane de euro

F.A.
Fonduri Europene / 19 august 2013

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a obţinut finanţarea a peste 20 de lucrări în valoare 303 de milioane de euro, prin linia de finanţare europeană, deschisă la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pe Axa 5 POS MEDIU, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, ANAR a mai realizat încă cinci aplicaţii de finanţare acceptate, dar nefinanţate până în prezent din lipsă de fonduri.

Valoarea financiară a Axei 5 POS MEDIU a fost de 315 milioane de euro, ANAR reuşind în acest moment să contracteze proiecte în valoare de peste 90% din fondurile europene alocate. În plus, economiile realizate în urma procedurilor de adjudecare a contractelor de servicii şi lucrări au permis acceptarea unui alt proiect major-Watman, în valoare de 70 milioane de euro.

"Putem afirma că, până la sfârşitul anului 2013, vom atrage toată suma alocată Axei 5 POS MEDIU. Mai mult, am propus suplimentarea sumei alocate pentru a putea finanţa şi alte lucrări din lista de investiţii ale ANAR, lucrări care au un grad de realizare de peste 80% şi pentru care nu au fost alocaţi bani de labugetul de stat", a declarat Vasile Pintilie, director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Astfel, dintre proiectele majore pentru care a fost aprobată finanţarea şi a căror implementare a început deja, ANAR menţionează:

- în valoare de 70 de milioane de euro, în bazinul Prut-Bârlad: "Lucrări pentru reducerea riscului la inundaţii în bazinul Prut-Bârlad";

- în valoare de 170 de milioane de euro, în bazinul Dobrogea-Litoral, "Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc la Marea Neagră, partea I" (zonele Constanţa şi Eforie Nord). În perioada 2014-2020, este pregătită spre finanţare a doua parte a acestui proiect, constând în reabilitarea zonelor litorale: Mamaia Centru şi Nord, Agigea, Eforie Centru şi Sud, Costineşti Sud, Mangalia, 2 Mai, portul Tomis, portul Constanţa şi balta Mangalia.

Dintre proiectele majore care urmează să fie finanţate, pe lângă acordul de la Comisia Europeană s-a obţinut deja pentru proiectul Watman- Sistemul informatic pentru managementul Integrat al apei- Faza I" , şi Ordinul de finanţare emis de către MMSC. Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 70 milioane de euro, în urma căruia, 1,5 milioane de locuitori vor beneficia de protecţie împotriva inundaţiilor în zonele de intervenţie, iar riscul de producere a inundaţiilor se va diminua cu 7%, se mai arată în comunicat.

De asemenea, peste 40 de milioane de euro s-au accesat în cadrul proiectelor "Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor" (PPPDEI), proiecte care constau în realizarea hărţilor de hazard la inundaţii, a căror implementare se va finaliza până la sfârşitul acestui an.

Tot prin Axa 5 POS MEDIU, au mai fost accesate 27,5 milioane de euro pentru cinci lucrări de prevenire a riscurilor la inundaţii No Regret Measures, în bazinele Jiu (două lucrări), Olt (o lucrare), Crişuri (două lucrări), Argeş-Vedea (o lucrare), două dintre ele fiind deja finalizate şi au constat în: consolidare mal, traverse de stabilizare, supraînălţare de diguri şi întregire de linii de apărare de mal. Scopul realizării acestor lucrări a fpst acela de a reduce consecinţele provocate de inundaţii asupra activităţilor socio-economice, a vieţii şi sănătăţii oamenilor şi mediului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb