Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 10 iunie - 15 iulie se depun cererile de plată aferente anului curent în cadrul "Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate", finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), potrivit unui comunicat de presă.
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere per beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de exploataţie înregistrat în RNE al ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui raza teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.