Apocálypsis

MAKE
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 17 decembrie 2013

"Revelaţia lui Ioan, Cei patru călăreţi ai Apocalipsei" (1497-1498), Albrecht Durer

"Revelaţia lui Ioan, Cei patru călăreţi ai Apocalipsei" (1497-1498), Albrecht Durer

Este oficial: participăm la prăbuşirea lumii.

Întâi s-a bâlbâit Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al finanţelor care, în martie, prezidând întâlnirea finanţiştilor guvernamentali din Zona Euro, a găsit drept bună ideea să anunţe că sfeterisirea banilor depunătorilor din băncile cipriote este un model care va fi generalizat în Uniunea Europeană, pentru salvarea băncilor aflate la ananghie.

Dar, în ziua când a făcut anunţul, pieţele de capital europene s-au cutremurat, moneda Euro s-a dus de-a berbeleacul faţă de dolar şi costul de asigurare a băncilor contra riscului s-a lansat în tăriile cerului.

În aceeaşi seară, acelaşi Dijsselbloem a declarat că nu!, nu!, măsurile dictate de Europa, în Cipru, sunt o excepţie şi că ele nu sunt un model care să fie adoptat pentru întreaga Uniune Europeană.

Acelaşi om - ministru în ţara lui şi înalta autoritate europeană -, în aceeaşi zi, despre acelaşi subiect care ne priveşte pe noi toţi, a zis şi că "da" şi că "nu".

În realitate, Eurogroup lucrează la acest plan, încă din vara trecută, aşa că a fost vizibil că Dijsselbloem minte când spune că nu va generaliza furtul banilor depunătorilor la băncile din Uniunea Europeană şi că spune adevărul când afirmă că îl va generaliza.

Ceea ce s-a şi confirmat ulterior.

În iunie, Uniunea Europeană a agreat proiectul a ceea ce specialiştii numesc "bail-in" (iar depunătorii la bănci îi spun simplu: "furt"), plănuind să-l pună în aplicare, în anul 2021, dar răzgândindu-se mai pe urmă şi stabilindu-l pentru 2019.

O lună mai târziu, însă, Joerg Asmussen - un neamţ din executivul Băncii Centrale Europene - a declarat că este prea târziu chiar şi anul 2021 şi că ar trebui ca Europa să se "cipriotizeze" (mă rog, expresia îmi aparţine, dar are acelaşi înţeles cu spusele lui), până în 2016, preferabil, la întâi ianuarie 2015.

Ei bine, joi, declaraţiile sale au devenit act legal european: într-un comunicat al Comisiei europene pentru politica economică şi monetară, suntem informaţi că Directiva privitoare la "bail-in" va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, iar sistemul de salvare intră în vigoare, la 1 ianuarie 2016.

Toate astea le-am publicat în BURSA, la timpul lor: nu vreau să vă plictisesc, ci am rememorat totul, pentru ca să pun în evidenţă şovăielile, ipocrizia şi disperarea autorităţilor europene în faţa lipsei de soluţii la criza financiară europeană şi mondială.

Minciunile, bâlbâielile şi ipocrizia autorităţilor ne sunt familiare - nu-i decât o diferenţă de "clasă" între comportamentul politicienilor europeni şi al politicienilor noştri, dar caracterul infect este acelaşi.

Acest aşa-zis "bail-in" reprezintă recunoaşterea oficială a neputinţei vindecării sistemului în care trăim.

Este sfârşitul lumii.

Este Apocalipsul.

Lumea ca un peşte abisal

Dacă n-aţi întâlnit, încă, pe stradă, scrântiţi răcnind "Sunteţi păcătoşi cu toţii!", "Pocăiţi-vă!" sau "Treziţi-vă-ţi!", atunci aţi văzut asta măcar în filme.

De obicei, sunt nişte necăjiţi cu minţile rătăcite.

Încerc să nu le semăn, dar mi-am asumat să atrag atenţia că ne aflăm în plin Apocalips, că lumea, aşa cum ne este cunoscută, s-a sfârşit şi că trebuie să ne configurăm alta.

Am mai spus-o, în paginile ziarului BURSA, începând de acum trei ani.

Recent, am repetat-o în articolele intitulate "...of Cyprus" şi "Lumea s-a sfârşit".

Publicul le-a tratat cu o atenţie care mă onorează, dar cred că, totuşi, ele nu au marcat vreo cotitură în modul cum interpretează momentul actual al crizei.

La ultimele două Conferinţe BURSA, am găsit prilejul să explic sfârşitul lumii.

Din nou, publicul a fost atent, dar, aflat în aceste ocazii, în contact direct (iar nu prin intermediul ziarului), am sesizat o nuanţă de rezervă faţă de idee - oamenii stăruiesc să vorbească despre viitor, ca şi când ar continua prezentul.

Nu le vine să creadă că nu mai trăim în lumea părinţilor noştri şi că am făcut pasul într-o lume despre care nu ştim nimic.

Desigur, este o reacţie de apărare în faţa necunoscutului.

Norvegianul Thor Heyerdahl povestea că, pe vasul expediţiei Kon-Tiki din 1947, se afla şi un biolog, pe care colegii l-au scuturat să-l trezească, arătându-i ciudatul peşte pe care-l pescuiseră din abis; biologul l-a privit cu ochii cârpiţi de somn şi a spus "Aşa ceva nu există", după care s-a culcat la loc.

S-a dovedit ulterior că avea dreptate: specia aceea de peşte nu exista în niciuna dintre clasificările ştiinţei.

Este acelaşi proces de negare a realităţii, întrucât i-am modificat semnificaţiile pe care le avea în timpul părinţilor noştri, al părinţilor lor şi al tuturor părinţilor, până în antichitate.

Lumea noastră se înfăşoară în jurul noţiunii de credit.

Lumea noastră este o civilizaţie a creditului, indiferent că este sclavagism, feudalism sau capitalism.

Autorităţile europene au modificat înţelesul noţiunii de credit din dicţionare: dacă-ţi depui banii la bancă, să ţi-i păstreze, atunci UE zice că i-ai dat credit; şi dacă i-ai dat credit, spune UE, atunci poate să nu ţi-i mai dea.

Prin urmare, ne aflăm într-o lume încă neclasificată în vreun manual.

Este o lume ca un peşte abisal.

Şi nu putem spune "Lumea aceasta nu există!" şi să ne culcăm la loc, precum biologul lui Thor Heyerdahl.

Sau putem, dar asta nu o desfiinţează.

Profeţii despre trecut

Inerţia în faţa ideii că lumea s-a sfârşit vine din faptul că nu înţelegem importanţa dicţionarelor.

Aşa cum credem în Dumnezeu, tot aşa credem şi în "realitate"; suntem siguri că ea există în afara noastră şi independent de noi.

Ceea ce este discutabil.

Tot ceea ce ştim despre realitate este mânjit de subiectivitatea noastră, pe paginile dicţionarelor; faţă de noţiunile de acolo, luăm atitudine şi formulăm opinii - reguli de derivare care rotunjesc un sistem de înţelesuri.

Lumea noastră este acest sistem complex de înţelesuri.

Prin urmare, "realitatea" nu mai este chiar atât de "în afara noastră şi independentă de noi", deşi se răzbună dacă ne închipuim că-i putem da porunci.

În clipa când o noţiune centrală a civilizaţiei noastre - precum "creditul" - primeşte un alt înţeles, tot atunci, sistemul complex de înţelesuri din care face parte (care este lumea), se modifică în integralitatea sa.

Este noţiunea de "credit" într-atât de importantă, pentru lumea noastră?

În definitiv, păsărelele ciripesc, automobilele gonesc pe şosele, soarele răsare iar noi ne pupăm copiii şi venim la slujbă - ce are a face creditul cu vieţile noastre?!

Întâmplarea face că, da, deşi nu vă vine să credeţi, până şi răsăritul soarelui depinde de noţiunea de "credit": creditul ne structurează lumea (şi deci, sistemul complex de înţelesuri) din cel dântâi moment când s-a manifestat proprietatea: "al meu" nu este şi "al tău", dar dacă-l vrei, atunci te pot împrumuta.

Chestia asta funcţionează diferit sau nu funcţionează de loc în societăţile organizate pe proprietate colectivă - comună primitivă, socialismul şi comunismul -, unde dacă "al meu" este şi "al tău", cel puţin teoretic nu am de ce să te întreb când ţi-l iau.

Această observaţie şi un extract din creştinism (din care a fost eliminat Dumnezeu) au condus la marxism, la leninism, la socialism şi comunism.

Unde, abstracţie făcând că a curs sânge, păsărelele continuau să ciripească, soarele să răsară iar noi ne pupam odraslele şi ne duceam la serviciu.

Dar era o altă lume, unde soarele era un simplu astru din dicţionarele de astronomie şi răsăritul său nu însemna că Ra s-a întors din lumea morţilor, să asiste la bunătatea, dreptatea şi adevărul lui Maat.

Da, noţiunea de "credit" este cheie de boltă a lumii noastre.

UE a modificat-o, iar sistemul nostru complex de înţelesuri se transformă, fără să ştim în ce.

În descensor

Un alt motiv pentru care ne vine greu să credem că lumea s-a sfârşit, deja, este că ne aflăm în mijlocul acestei prăbuşiri: dacă-i bine uns, este oarecum dificil să realizezi prăbuşirea liftului, când eşti în el.

Toate reperele accesibile se află la locul lor - avem sistem bancar, avem bancă centrală, avem guvern şi preşedinte, avem Uniune Europeană şi o liotă de Laureaţi ai Premiului Nobel - "lasă că fac ei într-un fel, găsesc ei ceva".

Când îi întrebi, îţi bagă sub nas grafice japoneze, îţi vorbesc de sidiesuri, leviere, structurate, rezerve fracţionare şi interstreituri, dar, în timpul ăsta, banca îţi fură banii.

Ce să găsească?

Până acum n-au găsit, ce să mai găsească?!

Oricare măsură de tămăduire au aplicat, sistemul s-a toxifiat mai grav, criza s-a adâncit, până la furt legalizat.

În astfel de situaţii, concluzia logică este că funcţia de autoreglare a sistemului s-a mistuit; dar nu există sistem fără funcţie de autoreglare; prin urmare, sistemul în care trăiam este nimicit.

"Nimicit" vine de la "nimic".

Adică...trăim nimicul.

Desigur, ceva trăim, dar încă nu i-am găsit numele.

Culcaţi-vă la loc!

Avem o directivă europeană şi avem o lege naţională care, ambele, ne obligă să ţinem banii companiilor în bănci şi să facem plăţile afacerilor noastre prin conturi bancare.

Autorităţile îşi justifică legile astea, invocând combaterea spălării banilor, combatrea traficului ilegal de orice fel, combaterea terorismului şi deci, combaterea răului, în general.

Haideţi să vedem cum aceste înţelesuri se transformă în contrariul lor, de îndată ce autorităţile modifică noţiunea de "bancă', în sensul că, dacă este gata să dea faliment, atunci poate proceda la "operaţiunea de bail-in", adică să le şparlească banii depunătorilor.

Noul înţeles al situaţiei este că bancherii dau credite la amante şi la prietenii cu care împart banii, după care îi fac acţionari la băncile falite pe depunători, conform legii, pe care UE o impune.

Ce fel de stat este acela care, nu că nu te apără de hoţi, ci chiar te obligă să te laşi jefuit?

Să-i găsim un nume!

Stat mafiot vi se pare potrivit?

Ce fel de uniune este aceea a statelor mafiote?

Uniunea Europeană a Mafioţilor vi se pare un nume exagerat?

Dacă da, atunci culcaţi-vă la loc!

2015 - Anul Shmitei

Anul 2015, când urmează să intre în vigoare directiva europeană despre aşa-zisul "bail-in", printr-o coincidenţă, este An Sabatic la iudei.

Anul Sabatic are un ciclu de şapte ani (ultimul a fost în 2008, când, printr-o altă coincidenţă, s-a declanşat criza) şi este caracterizat de Legea iertării datoriilor (Shmita), prezentă, ca Poruncă, în Tora, Vechiul Testament; iertarea este obligatorie, prin urmare, şi pentru creştini.

Desigur, Biblia nu a înţeles că iertarea datoriilor ar consta din furtul banilor cetăţenilor de către bănci, sub coerciţia statului.

De aici, ne putem încumeta să prevedem ce se va întâmpla anul viitor.

Totul depinde de cât de repede se va dezmetici lumea.

Probabil că specialiştii în pieţe financiare şi bancare vor fi priceput, deja, despre ce este vorba, încă din luna martie a acestui an şi vor fi procedat la vânzări discrete ale acţiunilor băncilor şi ale tuturor valorilor mobiliare legate de acestea.

Discret, ca să nu se prindă prostimea şi să le strice preţul, în vârtejul panicii.

Dar, acum ideea este explicită, astfel că, începând de săptămâna trecută, când a fost făcut anunţul UE, titlurile bancare şi valorile aflate în haloul lor ar fi logic să se înscrie pe o tendinţă descendentă, generală.

Depunătorii ceva mai informaţi vor începe, probabil, prin martie 2014, să-şi retragă banii din bănci (faptul că depunerea de 100 de mii de euro este garantată în UE, nu garantează că nu va scădea la 50 de mii, sau la 10 mii, după nevoi).

Bineînţeles că vor avea probleme să găsească ce să facă cu banii retraşi, dar orice este mai bine decât să-i laşi în mâna hoţilor - mai bine faci avioane şi bărcuţe din bancnote de câte 1000 de euro.

În vară, Europa va începe să se golească: afaceriştii îşi vor muta conturile în Singapore (nu în SUA, pentru că, de fapt, americanii au inventat bail-in-ul).

Spre toamnă va fi panică.

Proteste, greve, xenofobie, poate şi ceva războaie.

În anul următor, cel al Shmitei, ne vom obişnui cu tulburările şi spaima şi vom spune "Orice este mai bine decât un nou Război Mondial!", ceea ce nu înseamnă de loc că va fi evitat (politicienii vor trebui să ne abată atenţia de la faptul că mafioţii s-au unit să fure popoarele Europei şi vor începe să vehiculeze ideea că războiul stimulează economia, cum deja a făcut-o Laureatul Premiului Nobel Paul Robin Krugman).

Unii cred că asta înseamnă Apocalipsul.

Este un scenariu.

Revelaţia

Ei bine, nu, Apocalipsul nu a însemnat, la origini, sfârşitul lumii.

Înţelesul antichităţii greceşti pentru "Apocálypsis" (rădăcina etimologică a cuvântului contemporan) a fost cel de "Revelaţie".

Este vorba despre revelaţia unui alt fel de lume (şi doar prin consecinţa secundară a implicat sfârşitul lumii cunoscute).

La cea mai recentă Conferinţă BURSA, am fost solicitat să explic cum văd eu soluţia crizei.

Am răspuns ca prin Revelaţie: că trebuie să acceptăm că sistemul lumii în care am trăit a devenit disfuncţional şi că, de aceea, avem privilegiul să fim generaţia care să configureze lumea dezirabilă - un privilegiu cum n-a mai existat de mii de ani.

Am spus că, odată proiectată lumea pe care ne-o dorim, avem de întocmit un business-plan, ca să o realizăm.

Şi vorba lui Aristotel, când ştii ce ai de făcut, nu mai rămâne să faci, decât să faci.

Mai întâi, însă, îndrăzneala să ne trezim.

Opinia Cititorului ( 34 )

  1. Mai mult credit decat bani, asa razbate omul prin viata! Este propozitia care ne permite sa avem cheia succesului. Draga Maestre,participatii la remarcabilele conferinte Bursa te-au intrebat care ar fi solutia, eu nu pot sa spun decat care a fost cauza. Si anume remarca relativa simultana a mai multor actori financiari care au ajuns la concluzia potrivit careia acapararea unei cote cat mai mari de piata va fi prima treapta a unei rachete spatiale. Singura problema era cand va fi momentul sa se desprinda de corpul navetei in asa fel incat cei aflati la bord sa aiba timp sa urce pe treapta urmatoare. Al doilea nivel a fost identificarea resurselor necesare pentru ca lucrurile sa fie aduse cat de cat la normalitate si in acelasi timp creand alte dezechilibre, bineinteles nelasand la intamplare momentul care este prielnic pentru saltul catre nivelul 3. Aici nu este nimic altceva de facut decat recuperarea la valori minore a activelor care au fost intre timp amortizate extraordinar in bilanturi, insa care lasa un flux continuu monetar sa se scurga catre noii actori denumiti sugestiv vanatorii de active. Comportamentele domnilor Bernanke, Dijselbloem sau Isarescu nu sunt altceva decat o hartie de turnesol care este inmuiata scurt in substanta de verificat aciditatea in locul limbii. Este poate si un fel de Grand Theft joc in care doar realitatea invinge fictiunea de a visa fara sa cunosti ce este aceea lumea imaginara....

    cum ziceam mai demult, in loc sa se renunte la rezervele fractionare sau, macar, sa se limiteze la un nivel rezonabil creatia de credite si monetizarea lor, s-a incercat titrizarea pasivelor toxice si s-a convocat criza. acum se are in vedere ca mecanism de iesire din criza "debt-write-down"-ul (subscrierea de datorii) si convertirea datoriilor suverane in titluri (alta titrizare!). de fapt, se spera ca prin crearea piatei secundare a datoriilor se poate rostui "escape"-ul iesirii din criza! mai este un adevar in ce-ai spus, da'l vorbim separat. bravo!

    1. Draga domnule Profesor,

      dumneavoastra puteti face bani din franchetea si profesionalismul dumneavoastra. Oamenii vor avea incredere in A FI si nu in A AVEA. Deoarece se va baza pe INCREDERE care la randul ei se bazeaza pe experienta si implinirea unei promisiuni si anume aceea de a nu insela asteptarile partenerului de discutie. O sa incerc dimineata sa fac un upload la discursul domnului Trichet si veti asculta un discurs diferit ca cel al domnului Dijsselbloem. Atunci , daca vom urma ideile domnului Jean Claude vom observa ca totusi exista viata si dupa bail-in. Nu stiu ce s-a intamplat cu domnul Isarescu , dar se pare ca cele doua declaratii contradictorii referitoare la zona euro indica o anumita stare de stress care nu ar trebui sa fie perceputa mai ales in contextul actual.  

    Evreii au o vorba... Cu bani poate oricine. Ei, cind o sa dispara banii, o sa putem toti fara. Ce-o sa ne facem insa cu idealul marxist- sa muncim dupa posibilitati si sa fim remunerati dupa nevoi?!? O sa fim o specie cu posibilitati mai mari decit nevoile, o populatie de voluntari. Cu alinarea generala in zisa lui Ostap Bender, 'saracia nu-i pacat'! Nu e misto cum hegemonia financiara ne indruma spre filozofie?

    PS

    Acum nu foarte multa vreme, bancherii aveau onoarea revolverului sau defenestrarii... A cam involuat rasa sau mi se pare? 

    1. sa fii creditat pentru viitor si sa platesti pentru trecut. Exact, aceasta este solutia. In momentul in care promiti ceva sa fii creditat si astfel daca iti indeplinesti promisiunea sa obtii ceea ce ti-ai dorit. In momentul in care nu esti in stare sa faci acest lucru trebuie sa platesti. De fapt acest lucru este intrinsec, totusi suntem prea superificiali sa observam. Acum merg la culcare. Trebuie sa iau pastilutele, altfel mi-aduce aminte prietenul meu Brancandierul sau Doctorul...O noapte frumoasa!

    Capitalismul nu si-a cantat inca cantecul de lebada, mai avem de indurat. Inca mai e timp sa ne gandim ce punem in loc, pentru ca, daca nu gasim solutii noi, s-ar purea sa avem parte de inca o rstauratie ca-n '89...

    1. Capitalismul e mort dar inca nu stie. Ca un dinozaur care face sinapsa la un timp semnificativ dupa ce si-a dat obstescul sfirsit din cauza sistemului nervos rudimentar. Adica, cum se spune in termeni de specialitate, pentru ca e prea prost.

      Cintec de lebada?!? Ala era procedeul figurativ potrivit oportun in vremea onoarei bancherilor! Actual e guitatul lamentabil! 

    Make tekel fares!

    "Si ce slaveai in taina

    E ca si cum nu-ti explici 

    Tine minte, sfarsitul nu-i aici ..." 

    Ca bine le zicea motul Pittis in cantecul sau, numai bun de o dedicatie celor care au condus "lumea creditului" pe cele mai inalte culmi tovarasesti de civilizatie si progres. 

    Nu stiu de ce si, desi suna ca un soi de blasfemie pentru "lumea sahului", ar merge ca dedicatie si "Apararea Lujin" a lui Nabokov. Hm, desi ma indoiesc ca finantistii din ziua de azi ar mai citi si altceva decat graficele inepte de pe ecranele computerelor. 

    Pe scurt, cu mentiunea ca merita vizionat si filmul cu acelasi nume, eroul din carte descopera, copil fiind si suferind de autism (!?), ca se poate refugia in sah. Aceasta alta lume ii da posibilitatea de a inventa si de a pune in practica pe tabla de sah combinatii briliante si sacrificii de piese naucitoare. Dar cum, din pacate, in sah exista totusi un sfarsit, jucatorul genial nu gaseste "scamatoria" perfecta in ultima partida cu pretendentul la titlul mondial. Partida se intrerupe din motive de epuizare a eroului, dar acesta o continua in vis, cautand cu disperare solutia. O gaseste, dar neputand sa o mai puna in aplicare in lumea reala, se arunca pe fereastra ...  

    Cu multi ani in urma am vazut un film care se numea : Ziua in care vin pestii. Pe scurt, filmul avea un subiect centrat pe pericolul armelor nucleare : un avion american pierde un recipient cu deseuri radioactive pe o insula greceasca; recipientul e gasit de un cioban care, in ignoranta lui, deschide recipientul si fura bila cu reziduri. Crezand ca a gasit o comoara, ciobanul duce bila ucigasa in patutul fiului sau nou nascut, crezand ca astfel ii forteaza norocul. Sesizand dupa ceva timp plansetul continuu al copilului se decide sa arunce bila intr-un rezervor de apa ce alimenta orasul turistic de la poalele muntelui. In paralel americanii trimit o echipa de "turisti" sa caute bila dar inevitabilul se produce : in timpul unei sarbatori pe insula, "turistii" se amesteca cu localnicii si observa ca in apa de la robinet se aflau mici vietati moarte, inclusiv pesti, ce veneau din bazinul de sus din munte. Filmul se incheie apoteotic : in timp ce toata lumea bea, canta si dansa, "turistii" parasesc insula intrucat ce era mai grav se petrecuse deja. Asta-i filmul pe care-l traim cu totii azi :" turistii" care ne-au pus bila ( e vorba de bila de pe ASE) se cara, cu banii nostrii, in timp ce noi ramanem in spatiul otravit deja !

    1. Am vazut filmul la timpul lui - cred ca este vorba de sfirsitul anilor '60.

      Este trecut printre cele mai bune din istoria filmului.

      Mi-a placut si mie. 

    Caderea bancilor nu e ceva nou, s-a intamplat si o sa se mai intample. Diferenta consta doar in magnitudine si rezolvare sau durata. Asa functionam, cu bani, un sistem imperfect pentru ca e facut de om, care e imperfect. Sunt sigur ca tot omul e cel care va gasi solutii si eschive pentru a se proteja astfel ca urmatoarea criza care va veni ne va lua...da...tot pe nepregatite si o luam de la capat. Ideea e ca fiecare trebuie sa invete sa se protejeze cat mai mult si sa aiba grija ce face cu banii. Nu e nici o Apocalipsa, e doar o etapa pe scara istoriei.

    1. Exact despre atitudinea asta scriu in articol.

      Bineinteles ca este o etapa pe scara istoriei.

      Reciteste articolul, te rog! 

    Sistemul bancar intra in colaps, pentru ca s-a umflat ca imobiliarele.

    Vor pierde cei care au proportional cu cat au agonisit. Cine nu are nu are ce pierde. 

    Problema este ca omenirea nu a invatat nimc din crizele anterioare si ciclicitatea se repeta cu amplitudine mai mare pentru ca interdependentele sunt mai stranse.

    1. Am convingerea ca aceasta nu este o criza din seria de ciclicitati.

      Nu exista nici un semn care sa indice ca face parte dintr-un ciclu, ci dimpotriva, ca este cea finala. 

      Cum facem sa fie o revelatie linistita, si nu una indusa de un catalizator catastrofic?

      Cum facem sa asistam la propria inmormintare?

    Eu m-am culcat!Cand ajung sa tin in banca atitia bani?Voi care va faceti griji pentru un 2-5% din oameni acestei tari,din care unii au muncit(mai putin),au speculat,au furat etc.,tipati mai departe.

    1. Draga cititorule, "noi care ne facem griji", ni le facem pentru tine, cel care crezi ca traiesti altundeva.

      Nu, stimate cititor, esti primul afectat de confiscarea banilor din banci, chiar daca n-ai avea nici o letcaie! 

      Nu este vorba despre pierderea banilor, ci de golirea Continentului si destramarea guvernelor, in lipsa de fonduri bugetare, de declansarea unor conflicte fara precedent, in lupta pentru resurse.

      Prin urmare, dormi linistit - va fi un somn de scurta durata. 

    Mai jos am adaugat cateva definitii din Maestro DEX. Dupa cum se poate vedea, parizerul este facut din *carne* de vita, salamul din *carne* de vita sau de porc, carnatul este de asemenea din carne.

    Dictionarul nu spune nimic despre soric tocat, nici despre asa zisa carne dezosata mecanic, nici despre substante chimice care dau gust de fum sau de carne sau care pastreaza vechiturile alimentare o perioada lunga. 

    Cred ca cei mai multi dintre noi nici nu am mancat vreodata parizer din carne. 

    Asta inseamna ca suntem mintiti, ca ni se vand niste produse sub o denumire cand de fapt este vorba despre alte produse si asta cu acordul mafiei care conduce statele, aceeasi mafie care sprijina si bancile, firmele de constructii, firmele care produc armament, firmele din domeniul energetic... orice domeniu in care se obtin castiguri substantiale. 

    Suna bine ca bancherii dau credite amantelor, dar de fapt in prezent ei trebuie sa castige mult bani ca sa ii imparta cu politicienii care ii sustin sau cu alti mafioti care cer taxe de protectie. 

    Mafia drogurilor, prostitutiei si jocurilor de noroc din urma cu aproape o suta de ani a castigat sume imense din acele activitati, dar pare sa fi disparut in intregime. Credeti ca chiar au disparut acei mafioti? Eu cred ca ei au obtinut sume suficient de mari pentru ca urmasii lor sa se poata ocupa de afaceri mai putin riscante, denumite "legale", cum ar fi cele in domeniul politicii, domeniul bancar, bursier. 

    De ce este greu de eliminat mafia? Fiindca are putere, si fiindca multi oameni cinstiti ar prefera mai degraba sa faca si ei parte din mafie si sa poata fura si ei putin si sa traiasca mai bine, angajandu-se intr-o institutie de stat unde sa nu faca nimic si unde sa aiba un salariu mic dar venituri mari in loc sa se lupte ca in jungla pe piata privata. 

    Israel este o tara mai mica decat Romania, cu mai putini locuitori, insa ei nu se imprumuta de la FMI, ci ei imprumuta FMI-ul. 

    Mafiotul de Mugur Isarescu care are o imagine buna fiindca el da intotdeauna doar vestile bune, iar pe cele proaste ii pune pe unii consilieri sa le dea incurajeaza creditarea de parca scopul in viata al romanilor este acela de a lua credite cat mai multe. 

    SALÁM, salamuri, s. n. Un fel de cârnat (mai gros) făcut din carne tocată de vită sau de porc, de obicei afumat şi uscat (pentru a se putea conserva). - Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame. 

    Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, LauraGellner 

    PARÍZER, s. n. Sortiment de mezel proaspăt preparat din carne tocată de vită (mai ales plămâni) şi din slănină tocată, afumate la cald şi apoi fierte. - Din germ. Pariser. 

    Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, valeriu 

    CÂRNÁT, cârnaţi, s. m. Produs alimentar preparat din carne tocată şi condimente, introduse în intestine de porc, de oaie sau într-un înveliş din material sintetic. ¦ Fig. (Fam.) Şir lung. Un cârnat de oameni. [Var.: (pop.) cârnáţ s. m.] - Lat. •carnacius. 

    Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, valeriu

    Intr-adevar, la nivel de principii si drepturi fundamentale, ceea ce se intampla este o mare mizerie la adresa noastra. Pe de alta parte legalizeaza desertaciunea acumularii de bogatii. In conditiile in care bancile nu reusesc sa puna banii in circulatie si prefera sa ii joace in cazinoul mondial, noua ordine ii forteaza oarecum pe cei avuti sa-si puna singuri banii in circulatie (ca alternativa la depozitul bancar) Nu este chiar Apocalipsa avand in vedere faptul ca plafonul de 100000 E protejeaza 90% din populatie iar cei care au acumulat mai mult isi pot proteja avutia prin depuneri la mai multe banci (plecand de la ideea ca va pica una si nu toate odata, caz in care depunerea este recuperabila datorita garantiei, iar daca totusi vor pica toate sau mai multe - cvasi improbabil - deja nu mai conteaza cine, cat are si unde isi tine avutia). Practic statul/societatea, adica noi toti, nu mai garanteaza siguranta plasamentelor unora dintre noi (pf si pj) care au detineri peste un anumit plafon (acum 100.000E). Oa lele sparte de aceasta criza au fost platite in mare masura de cei 90-95% oameni de rand care au averi sub 100000E. Acum insa, ca societatea nu mai este dispusa sa ofere garantii nelimitate pentru depunerile bancare, trebuie sa actioneze eficient si la nivelul responsabilizarii si verificarii entitatilor bancare astfel incat sa previna pana la eliminare (cazul ideal) situatiile de bail.

    1. Vi se pare ca Romgaz isi poate tine banii transati in 40 de banci, in loturi de cite 100 de mii de euro?

      Dar Lafarge, de cite banci are nevoie? 

      Repet, marea problema este ca se goleste Continentul de afaceri.

      Nu mi se pare normal.Dar dvs. vi se pare normal ca noi, societatea, sa tot platim pentru greselile si lacomia altora? Romgaz poate sa isi aleaga cu atentie banca in care isi tine banii asa cum eu imi aleg cu atentie blocul in care imi cumpar apartamentul astfel incat sa pot spera ca nu va pica la cutremur. Pot sa iau un apartament mai ieftin si mai bine pozitionat intr-un bloc vechi cu bulina din centru iar apoi daca pica la cutremur sa am pretentia de la societate (stat) sa ma despagubeasca pentru ca am ramas fara apartament (depozit) si transfer astfel riscul alegerii facute de mine catre societate. Sau pot sa imi cumpar apartament (mai scump ce este drept) intr-un bloc nou. Acum se incearca transferul riscului de la societate catre decidentul individual (pf sau pj). Greu de spus daca este bine sau rau, insa daca va proceda asa, statul trebuie sa asigure modalitatile prin care acesta/entitatea sa poata adopta deciziile in cunostinta de cauza si nu la plesneala/noroc si sa-l sprijine in acest sens. Pana la urma trebuie sa devenim mai responsabili si mai atenti in ceea ce facem, nu sa dormim la adapostul umbrelelor oferite de societate, adica tot de noi. De-a lungul timpului s-au tot facut mizerii la adapostul garantiilor oferite de stat, sub diverse forme - ca oricum plateste societatea pana la urma si nu cei implicati direct. Inteleg insa foarte bine si punctul dvs. de vedere care este corect in esenta lui. Discutam despre un cub Rubico iar dvs. ne-ati aratat partea rosie si ne spuneti ca el este rosul. Eu v-am aratat ca are si o parte verde si va spun ca este verde. Practic amandoi avem dreptate doar partial intrucat cubul este multicolor. Multumesc pentru articolele din Bursa si pentru deschiderea catre comunicare. PS: Daca tot ati deschis subiectul sigurantei depunerilor, pe cand un articol si despre siguranta "depunerilor" (a se citi plasamentelor) in valori mobiliare. Sunt o multime de probleme (si vulnerabilitati) in acest proces de a.

    si fratii cu acelas nume...

    The day the fishes came out... 65-67, ceva in genul asta... Kakogiannis, cu Candice Bergen si muzica de Mikis Theodoriakis... Minunat film! Io-s grecofob, mama e jumate grecoaica, urasc natia ca o cunosc, nu din prejudecati de doi lei... Dar filmul asta e mai important decit Pericle... Tot m-am ales cu ceva concret azi, mi-am amintit de minunea asta! 

    PS

    ... si ai dracului grecotei v-au mai furat di uleiul, tovarase Make, de sarbatoare... 

    Este oficial:A (re)sosit Apocalipsa; pardon Apocalipsul! 

    Insa, Make greseste. nu Dijsselbloem sau Asmussen ne-au prevestit-o, ci Sima! (sa-l fi iertat Make?).  

    Oare bancile copiaza "modelul" Sima. 

    Greu de lamurit, dar oricum pentru noi, pasarelele ciripesc, automobilele (celor jecmaniti, bineanteles) gonesc nebune,nebune, iar noi amarastenii ne pupam copiii (ce noroc pe noi, spre deosebire de cei jecmaniti, rosi de criza si de ciuda, care nu mai au timp/chef sa-si pupe copiii, singura lor grija fiind doar cum ar putea aplica si ei metoda Sima.

    Un ramasag: ca si-n alte dati, Bursa (Make) isi incaseaza banutii (ca doar e criza, monser!) iar la anul si LA MAI MULTI ANI! pasarelele vor ciripi, soarele va rasari..........si Make va profeti. 

    1. La mesajele pe care nu le pricep,nu stiu ce sa raspund.

    Un film minunat despre economie si finante in 2015-2016 e profeticul realist Mad Max.

    Un adevarat documentar despre bani si banci - Star Trek Next Generation (nu apar: bani, evrei, greci, romani. Si toata lumea e fericita!) 

    Jandarmul si extraterestrii , superproductie despre Bilderberg, UE, masoneria contemporana.

    Forrest Gump - biografia ronantata a lui Adrian Vasilescu. 

    Am zis.

    Este suficient ca un bancher de marca sa doreasca sa construiasca o banca cinstita,care sa castige profit doar din diferenta dobanzilor la credit si la depozit,

    La o luna dupa ce se va da acest anunt,foarte putine banci de astazi vor supravietui. 

    1. Ei as!

    Vor bani si bancherii, si politrucii, si toti cei care conteaza! Iar daca nu pot din alta parte, adica din munca, din productie, atunci ii iau din credite. Au devenit baietii ca niste dumnezei, creatori de bani din nimic.

    Singura problema: banii creati din nimic ajung la un moment dat sa valoreze tot nimic.

    A, ar mai fi una: deocamdata singurele alternative la mafiotismul care a devenit capitalismul nu sunt decat fie comunismul, fie nazismul. Ca in evul mediu n-o sa ne intoarcem, cu atat mai putin in comuna primitiva... Credeti cumva ca am uitat sa mentionez sclavagismul? Ei as! Nu l-am omis defel. Si dintr-un motiv cat se poate de simplu: sclavagismul chiar nu s-a desfiintat de fapt niciodata, a fost doar botezat feudalism, capitalism, comunism, fascism - si evident urmeaza etc-ul acela pe care azi doar il visati cu ochii deschisi. Atat ca se vor schimba stapanii... daca se vor schimba! 

    1. era de asteptat, totusi nu eram inca sigur daca inainte sau dupa summitul de la Bruxelles apare. Iata ca Romania strica din nou mustaria lui nea Treichl.De marca este cuvantul TREBUIE in comunicat referitor la amortizarea extraordinara a goodwillului. Ceva opinie de ce a fost nevoie?

    Acest articol este un adevarat orgasm intelectual. Iti provoaca sistemul de reflectie si impinge limitele gandirii spre noi teritorii. Mai mult decat un mesaj apocaliptic, articolul transmite o invitatie la metoda. Felicitari autorului, nivelul este de Reuters sau Bloomberg sau Dilema Veche. Cat mai multe articole de aceasta tinuta va doresc.

    Genial , trist dar adevarat . Totusi esti optimist eu zic ca vom vedea aceste lucruri chiar mai repede dupa cum merg lucrurile . Nu dau mai mult de jumatate de an sa inecapa apocalipsa financiara apoi cea alimentara

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3173
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9983
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.4657

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb