Apocalipsa a la carte

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 30 septembrie 2011

Cornel Codiţă

În sfîrşit, ziarele au redevenit interesante pentru marele public. Fenomenul se simte peste tot, iar motivul este cît se poate de neobişnuit: Apocalipsa! Revigorarea ziarelor pe piaţa mijloacelor de informare, deformare şi dezinformare a publicului ţine de specificul cuvîntului scris: are o remanenţă mult mai mare decît imaginea sau vorba aruncată-n vînt, fie şi de la masa celor mai savant organizate setinguri pentru emisiuni televizate. Una este să-l vezi şi să-l auzi, în treacăt, pe unul care prevesteşte sfîrşitul lumii, în timp ce "zapezi" în căutarea zadarnică a unei emisiuni care să nu-ţi jignească bunul-simţ şi alta este să te uiţi la literele acelea de o şchioa-pă, tipărite eventual în culori, care-ţi stau încăpăţînate în faţa ochilor, nemişcate, hotărîte să te convingă să le iei în serios, indiferent cu ce treburi te ocupi, sau în ce mod încerci să evadezi din frontul realităţii!

Ceea ce m-a izbit studiind mai îndeaproape acest fenomen nu este nici frecvenţa crescîndă cu care este anunţat marele şi, dacă nu inevitabilul, atunci foarte probabilul eveniment, nici profilul politic, social sau ştiinţific al personalităţilor care s-au angajat în această cursă a prevestirii "marelui sfîrşit al lumii", ci un cu totul alt fapt. Spre deosebire de textele biblice, ori de alte referinţe din cuprinsul religiilor îmbrăţişate pe cuprinsul lumii, care prezintă o formulă standardizată, prea puţin variabilă a evenimentelor cu care se va sfîrşi lumea, presa ultimelor luni ne oferă imaginea insolită a apocalipsei a la carte. Fiecăruia cîte ceva, după gust şi apetit!

Bunăoară, cei pasionaţi de fenomenele economico-financiare au la dispoziţie, aproape în fiecare zi, cîte o variantă semnificativ diferită a "prăbuşirii". Unii zic că va începe şi se va sfîrşi cu declararea oficială a falimentului Greciei. Alţii zic că acesta va fi abia începutul furtunii şi al marii confruntări, al dezastrelor care se vor abate peste păcătoşii şi nepăcătoşii economiei globale, înainte ca Mîna Invizibilă a economiei de piaţă să aleagă Binele de Rău şi pe cei destinaţi supravieţuirii în noua eră, de cei care vor rămîne pe tărîmul cestălalt, al celei vechi, apuse şi fără de viaţă. Unii zic că ţine mai degrabă de prăbuşirea euro şi ulterior, ori anterior, a Uniunii Europene, alţii zic că se va trage de la incapacitatea marilor decidenţi, SUA, Europa, China, G7, G8, G2, G20, ONU, Banca Mondială, FMI, Banca Europeană etc. de a se pune de acord asupra mijloacelor de a preveni "marele sfîrşit". Ciondăneala dintre cei care susţin că trebuie mai multă monedă pe piaţă, la limită, oricîtă monedă poate să înghită sistemul, şi cei care aşteaptă salvarea de la austeritatea fiscal-bugetară, chiar cu preţul îngropării oricăror şanse de creştere economică şi al prăbuşirii într-o depresie încă şi mai adîncă, pe zi ce trece, capătă accente tot mai ascuţite, chiar şi la reuniunile oficial convocate pentru a găsi o soluţie acceptată atît pe malul de Est, cît şi pe cel de Vest al Atlanticului. Unii spun că salvarea va veni, "prin noi înşine", iar campionul acestei noi credinţe sectare a devenit însuşi Preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso; alţii spun că fără efort şi soluţii de sistem nu-i chip să scape nimeni şi, mai devreme ori mai tîrziu, tot acolo se va ajunge, vorba aceea: "Ori toţi să scăpăm, ori toţi să muriţi! Unii zic că trebuie potolite şi impozitate tranzacţiile financiare, ca să mai avem o şansă de salvare, alţii, dimpotrivă, că apocalipsa vine de îndată ce ne-am pune să-i jumulim un pic pe bieţii bancheri!

Pentru cei pasionaţi de politică, apocalipsa are cu totul alte teme şi conotaţii, chiar dacă ele rămîn tangente fenomenelor economice. Prăbuşirea Uniunii Europene, bunăoară, este considerată ca sursa sigură a unei noi ere a războaielor pe teritoriul şi aşa îmbibat de sînge al bătrînei Europe. "Acuş, acuş vine războiul" este o strigătură tot mai populară la şezătorile culturale ale satului global numite îndeobşte reuniuni de urgenţă, ori simpozioane ale ultimei şanse! De la economişti de Premiul Nobel, la politicieni aflaţi în înaltele funcţii ale guvernării, nimeni nu se mai sperie de acest cuvînt! Prăbuşirea actualei "ordini politice", de la dizolvarea democraţiilor şi pînă la apariţia unor instituţii şi legi complet noi, nici o variantă a apocalipsei, înainte şi după ridicarea la cer, nu a rămas neexplorată. Ultimul Anticrist are CV-ul politicianului populist care, de data aceasta, nu îşi asumă singur rolul "salvării omenirii", ci este chemat la el de masa dezorientată şi înspăimîntată a celor care se văd confruntaţi cu vremurile de apoi ale restriştei!

Nici cei cu gusturi mai subţiri, dedaţi bucuriilor sociologice, filosofiei sociale, ori purei speculaţii, nu sunt uitaţi din meniul bogat al Apocalipsei mediatico-jurnalistice. Ne vom întoarce la agenda neoliticului, a lumii cavernelor şi a primelor forme de viaţă tribală spun cei care se uită prin geamul înnegrit de funingine al focului Apocalipsei ce stă să vie; Omenirea, OMUL vor renaşte, după trecerea prin rugul celei de pe urmă terori, în tărîmul mult visat al unei lumi dincolo de Bine şi de Rău, ori al Adevăratelor valori Umaniste, ori al Noului Umanism. Lumea va fi radical diferită, de la modul în care ne vom cîştiga existenţa, la relaţia cu instituţiile care ne conduc viaţa în comunităţile şi societăţile pe care le vom alcătui, după cu totul alte reguli, desigur!

Ori din ce unghi ai privi, economic, politic, social, cultural, fervoarea apocaliptică pare să sporească cu fiecare nouă ediţie de jurnal. Nu-mi vin în minte decît două explicaţii. Prima: se vinde! A doua, vorba poetului: e uşor a scrie...(nu doar) ver-suri... cînd nimic nu ai a spune!

Opinia Cititorului ( 5 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Din nou, Nostradamus. 

    Cat despre final, e promitator ; vad ca se prinde - parca chiar zilele trecute ti s-a dedicat strofa. 

    Doua mesaje scrise, remise, afisate si....sterse aparent inexplicabil

    Apocalipsa apocalipselor, nu gluma! 

    1. Din motive inexplicabile opinia noastra anterioara,respectiv cea din 30.09.11 ,a fost strearsa de pe site-ul Bursa on-line ! Spre norocul nostru opinia a fost stocata odata cu stocarea editorialului. din 30.09.11. Era cam radicala ? Posibil. Suntem, ceva mai bine informati.! In orice caz , dle Make, daca doriti sa mai aveti opinii sincere,schimbati administratorul site-ului Bursa on-line. Nu este, vorba cuiva, o treaba cusher ! Se numeste cenzura ceea ce ati facut Dvs. Sau ati uitat de .....

      Alo Make, se aude ?.

      Dormiti ? grija ! somnul editurii naste monstrii !. 

      Eu sunt optimista! Sper ca Terra sa supravietiasca Razboiului omului cotra omului si naturii!..

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb