Apocalipsa fără credincioşi

Numărul "credincioşilor" care speră că Marea Britanie mai poate evita apocalipsa brexitului este în continuă, constantă, chiar dacă nu foarte accentuată scădere. Elita politică a conservatorilor este adînc şi ireversibil splitată între susţinătorii rupturii dramatice, radicale, faţă de Uniunea Europea-nă, fără nici un tratat de despărţire, respectiv moderaţii care promit că pot obţine prin negociere cu Bruxelles-ul o postură favorabilă, în esenţă reducerea la minim a penalizărilor de plată, cu păstrarea unora dintre avantajele spaţiului economic unic european, iar dacă nu se poate, măcar un fel de tratat special pentru schimburile comerciale şi alte activităţi economice bilaterale, care să nu fie încărcate de toate taxele penalizatoare pe care le încasează cei din afara cercului Uniunii. Aşa zisa negociere Bruxelles-Londra se dovedeşte, însă, o îndelungă şi costisitoare pierdere de timp. Doamna May a ajuns în poziţia intenabilă de a fi acuzată de la Bruxelles că nu ştie ce vrea, iar dacă vrea, nu poate livra pentru că nu mai are sprijin politic acasă, iar în plus (mă rog, în minus!) nu are habar de ceea ce efectiv i se poate oferi din partea Bruxelles-ului în aceste negocieri; în acelaşi timp, pe teatrul politic de război de acasă este acuzată, din propriul partid, că nu este capabilă să rupă vălul iluziilor continuităţii, în relaţiile cu instituţiile europene, şi se agaţă nerealist de ideea unei apocalipse a la carte. Ca urmare, May cere ajutorul Bruxelles-ului pentru a face faţă atacurilor din interior în timp ce încearcă să "ameninţe" Bruxelles-ul cu "soluţia radicală" a contestatarilor săi politici de acasă. Nu brexitul îi aşteaptă pe britanici, ci cel mai rău brexit dintre toate cele cu putinţă! Partidul Laburist aproape că nu contează în această zbatere a clasei politice britanice şi nici nu va conta atît timp cît la conducerea lui va fi echipa Jeremy Corbyn, care susţine brexitul (sic!), iar pe cale de consecinţă nu ştie pe cine şi de ce să mai combată: Pe May sau pe adversarii ei din cercul fostului primar al Londrei, Boris Johnson.

În vremea aceasta, pe scena publică se agită serios perspectiva unui nou referendum privind relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Ceea ce s-ar putea chema "Proiectul răzgîndirii" este susţinut de personalităţi marcante ale vieţii politice britanice, foşti prim-miniştri conservatori, membri marcanţi ai instituţiilor pilon ale sistemului britanic, nu puţine din sfera economică şi bancară. Mai direct, ori mai pe ocolite, aceste voci spun că Marea Britanie nu are nici resursele şi nici soluţiile necesare pentru scenariile post-brexit cele mai dificile, iar acestea nu sunt nici pe departe nici cele mai puţin probabile, nici cele mai puţine între toate cîte pot fi activate de viitorul cu care Marea Britanie va trebui să dea piept, după ruptura cu UE. De altfel, cine urmăreşte "războiul de propagandă" care s-a înteţit din nou în media publică şi în spaţiul politic din Marea Britanie, cu privire la brexit şi consecinţele sale, observă cu uşurinţă faptul că nimeni nu are curajul să evoce aceste cele mai rele circumstanţe cu care Marea Britanie ar putea fi obligată să dea piept. Toată lumea se învîrte în jurul avantajelor promise de tabăra "Leave" care se dovedesc pe zi ce trece tot mai iluzorii şi fondate doar pe îndrăzneţe speranţe, nicidecum pe realităţi economice ori prospectarea riguroasă a ceea ce viitorul poate cu adevărat aduce. E simplu să spui: "o să fie mult mai bine după brexit, pentru că, iată, afecerile mele vor avea enorm de cîştigat de pe urma ieşirii din strîmtoarea reglementărilor de la Bruxelles". E mult mai greu de spus cîţi vor avea de profitat de pe urma acestei "înfloriri" şi, mai ales, cîte alte afaceri, dimpotrivă, se vor ofili în urma lipsei de susţinere a avantajelor create de participarea la spaţiul economic unic european. Reducerea consecinţelor brexitului la efecte economice măsurabile, fie ele de termen imediat sau mediu, este însă departe de a putea epuiza discuţia des-pre ansamblul efectelor sociale, cu mult mai greu de împiedicat şi, în egală măsură, de măsurat, acum, cînd brexitul încă nu s-a produs, de fapt. Am să "prospectez" doar o mică porţiune din plaja largă a temelor politice. Campionii brexitului au cerut cu glasul tunător al unui populism de incontestabilă inspiraţie musoliniană ca britanicii să îşi ia patria înapoi, din mîinile străine, rele şi răuvoitoare ale elitelor alternative şi iresponsabile de la Bruxelles. Au susţinut că, prin brexit, instituţiile politice naţionale, Guvern, Parlament, Justiţie, nu vor mai fi supuse nici unui fel de interferenţă, alta decît controlul natural al cetăţenilor/votanţilor britanici. În realitate, prin sine, brexitul nu va putea schimba cu nici o iotă sistemul politic britanic şi nici starea binişor deteriorată a "democraţiei reprezentative" care, şi aici, operează tot mai dificil balanţa dintre interesele "reprezentaţilor" şi cele ale "reprezentanţilor". S-ar putea, în schimb, ca sistemul politic local să se "topească", să se dizolve sub impactul rupturii totale dintre votanţi şi "reprezentanţii lor politici", atunci cînd nu va mai putea fi ascunsă întreaga şi uriaşa doză de inconştienţă, iresponsabilitate, prostie şi rea voinţă, de care au dat dovadă toţi cei ce au ocupat băncile de la Westminster şi apartamentele celor două case din Downing Street, în ultimii zece ani. S-ar putea, în schimb, ca ruptura politică evidentă dintre Scoţia şi restul spaţiului politic britanic să se activeze decisiv, cu perspectiva deloc improbabilă a apariţiei unui nou stat european, Scoţia. Care va cere, cu siguranţă, să fie parte din sistemul UE. Politica britanică, de zi cu zi, se comportă ca şi cum toate aceste perspective nici nu ar exista! Mai adăugaţi şi tema "influenţei britanice" în politica europeană, mai larg, în cea a unei lumi globale, bătută fără milă ca o tobă de probrexitişti. Cu cît şi cum, pe baza căror mecanisme şi instituţii, a căror noi realităţi va creşte influenţa politică a Londrei într-o lume în care toţi marii actori, SUA, Rusia, China în primul rînd, par tot mai mult preocupaţi să sape tranşeele unei viitoare confruntări masive, decisive, şi nicidecum să caute soluţiile pentru rezolvarea problemelor economice, sociale şi de securitate ale unui veac mai tulburat decît s-ar fi aşteptat chiar şi cei mai răi dintre pesimişti. Ce şi cît cîştigă Marea Britanie, în materie de influenţă asupra politicii internaţionale, odată cu ruptura numită brexit? Zero, tăiat în patru! În schimb, riscă să piardă commonwealth-ul, dacă nu tot odată, atunci bucată cu bucată, începînd cu Australia şi Canada.

Şi, ce ne privesc pe noi, mioriticii carpato-danubiano-pontici, toate aces-tea? Ne privesc, cel puţin în măsura în care reprezintă o "lecţie" din care putem învăţa ceva nu pe spinarea noas-tră, ci a altora, ceea ce teoretic nu ne costă nimic, ori mai puţin decît dacă am învăţa pe spinarea noastră! Asta, dacă vrem să învăţăm ceva cu privire la modul în care lucrurile pot deraia şi scăpa total de sub control, atunci cînd politicienii şi politica se concentrează prea mult, ori total, doar asupra jocului propriu de putere, ignorînd, mistificînd şi minţind grosolan electoratul cu privire la consecinţele comportamentului şi ale deciziilor sale iresponsabile. Vorba latinului: De te fabula narratur!