Apple intenţionează să înlocuiască cipurile Intel cu cipuri proprii pe computerele Mac, cel mai devreme din 2020, potrivit unor cunoscători ai situaţiei, informaţie care a provocat, luni, scăderea acţiunilor Intel, potrivit Bloomberg News.
Iniţiativa, cu nume de cod Kalamata, se află încă în fază de dezvoltare incipientă, dar are loc în cadrul unei strategii mai largi, de a face ca toate dispozitivele Apple, care includ computere Mac, iPhone-uri şi iPad-uri, să funcţioneze în mod similar şi unitar.
Proiectul, aprobat de conducerea Apple, va fi implementat probabil în mai multe etape.
Această schimbare ar fi o lovitură pentru Intel, care prin parteneriatul său cu Apple a contribuit la relansarea succesului PC-urilor Mac şi a legat producătorul de cipuri de unul dintre cele mai importante branduri de dispozitive electronice.
Apple asigură pentru Intel aproximativ 5% din veniturile sale anuale, potrivit analiştilor Bloomberg.
În urma informaţiei, acţiunile Intel au scăzut luni cu până la 9,2%, înregistrând cel mai amplu declin pe parcursul tranzacţiilor din ultimii peste doi ani.