Aproape 6,7% din acţiunile Chimpex au fost transferate pentru 1,8 milioane de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 octombrie 2012

Trei pachete de acţiuni reprezentând aproape 6,7% din acţiunile operatorului portuar Chimpex Constanţa (CHEM) au fost transferate pe piaţa Rasdaq printr-un deal şi două tranzacţii pe piaţa principală, pentru suma de 8,4 milioane lei (1,8 mili-oane euro).

Cel mai probabil acţiunile au fost cumpărate de acţionarul majoritar, traderul elveţian de îngrăşăminte şi chimicale Ameropa Holding, potrivit Mediafax.

Atât în cadrul deal-ului, cât şi în cele două tranzacţii de pe piaţa principală, acţiunile au fost cumpărate la preţul de 11,2 lei, cu 20% sub cotaţia de marţi, când a fost operat ultimul transfer.

Totodată, preţul este cu 15,4% peste cel la care s-a derulat în iunie oferta de preluare a companiei, de 9,7 lei.

Deal-ul a vizat un pachet de 5,6% din acţiuni şi a fost realizat pentru 7 milioane lei (1,5 milioane euro), iar titlurile cedate pe pe piaţa principală au reprezentat 1,1% din capitalul social şi au fost vândute cu 1,1 milioane lei (306.000 de euro).

Tranzacţia negociată a fost realizată vineri, la ora 15:45, iar în următorul minut au fost cedate cele două pachete pe piaţa principală.

În luna iunie, Ameropa Holding a derulat o ofertă prin care a vrut să preia 9,57% din acţiunile operatorului portuar pe care nu le deţinea. Operaţiunea a eşuat însă, deoarece a preluat doar 1,06% din titlurile Chimpex, majorându-şi participaţia de la 90,43%, la 91,49%. În aceste condiţii, Ameropa nu a ajuns la nivelul de 95% de la care poate delista Chimpex.

Concomitent cu oferta la Chimpex, Ameropa a derulat o operaţiune similară şi la Azomureş (AZO), unde a plătit cu 240,1 milioane lei (53,7 milioane euro) pentru 20,56% din titlurile companiei şi a ajuns să deţină peste 95% din acţiuni. Ulterior, Ameropa a început procedurile pentru delistarea Azomureş.

Raportat la preţul la care au fost realizate tranzacţiile de vineri, capitalizarea Chimpex este de 126,2 milioane lei (27,6 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb