Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o Hotărâre, obiectivele si finanţarea etapei a XIX -a 2018 a Programului de realizare a Sistemului National Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), dat publicităţii.
Potrivit documentului, Etapa din acest an a Programului va beneficia de fonduri în suma de 32.981 mii lei. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2018.
Reprezentanţii MADR afirmă că în cadrul etapei a XIX-a 2018 a Programului sunt prevăzute a se realiza următoarele obiective:
- Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări, în condiţiile legii, pentru Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA - Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi cu grupurile din structură;
- Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări, în condiţiile legii, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea;
- Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări, în condiţiile legii pentru Centrul Zonal de Coordonare Transilvania - Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş;
- Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări, în condiţiile legii, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş;
- Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări, în condiţiile legii, pentru Unitatea Pilot de Combatere a Caderilor de Grindina Prahova;
- Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări în condiţiile legii, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia;
- Studii şi programe experimentale în domeniul intervenţiilor active în atmosferă prin utilizarea de noi tehnologii, respectiv aviaţia.
Potrivit sursei citate, Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor a parcurs până acum 18 etape anuale de dezvoltare, implementarea acestuia continuându-se până la crearea în România a unui Sistem naţional coerent, în măsură să asigure protecţia populaţiei şi a economiei la efectele şi pagubele provocate de căderile de grindină şi a secetei severe din Sudul şi Sud-Estul României.
Potrivit legii mai sus menţionate prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele, ca şi fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora.