ArcelorMittal Tubular Products Roman a câştigat un litigiu cu SIF Moldova privind o majorare de capital de aproximativ 66 milioane de euro.
Litigiul a fost iniţiat de un acţionar minoritar al ArcelorMittal Tubular Products Roman, activ pe piaţa de capital, şi a avut ca obiect anularea Hotărârii AGA a producătorului de ţevi de oţel adoptată în 26 ianuarie 2012, se arată într-un comunicat al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care a reprezentat compania în toate etapele procesuale.
"Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bacău în data de 26 septembrie 2013 recunoaşte validitatea Hotărârii AGA a ArcelorMittal Tubular Products Roman din 26 ianuarie 2012, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 292.100.000 lei (aproximativ 66 milioane de euro)", se mai arată în comunicat. Litigiul a antrenat contracararea a numeroase aspecte-cheie pentru procesul decizional din cadrul unei societăţi comerciale listate. Astfel, au fost vizate condiţiile şi mecanismele de realizare a unei majorări de capital pentru o astfel de entitate, cerinţele aferente de informare a acţionarilor şi de efectuare a publicităţii măsurilor adoptate, precum şi elemente ce ţin de organizarea adunărilor acţionarilor.
Ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Bacău, au fost tranşate în mod irevocabil o serie de chestiuni esenţiale în legătură cu aceste subiecte, dintre care multe insuficient dezvoltate/tratate până în prezent de practica în materie.