Iran a eliminat toate materialele nucleare sensibile, în conformitate cu o înţelegere interimară cu puterile mondiale, potrivit unui raport de astăzi al agenţiei atomice a ONU, transmite AFP.
Cu câteva zile înainte, a fost stabilit un nou termen la 24 noiembrie pentru a ajunge la o înţelegere pe tema armelor nucleare. Agenţia Internaţională a Energiei Atomice a afirmat că Iran continuă să se conformeze cu angajamentele internaţionale, potrivit unui raport citat de AFP.
În cadrul unui acord din noiembrie 2013 semnat la Geneva cu puterile mondiale, republica islamistă a declarat că va îngheţa anumite activităţi nucleare timp de şase luni în schimbul uşurării sancţiunilor dure impuse.