ARMENIA: Nikol Paşinian a fost ales prim-ministru

A.M.
Internaţional / 8 mai 2018

Nikol Paşinian a fost ales prim-ministru

Parlamentul din Armenia l-a ales pe fostul lider al opoziţiei, Nikol Paşinian, drept prim-ministru, încheindu-se astfel o perioadă de tensiune politică în fosta republică sovietică, scrie CNN.

Nikol Paşinian, un fost jurnalist şi lider al partidului de opoziţie Contractul Civil, a câştigat cu 59 de voturi pro şi 42 împotriva sa. Erau necesare 53 pentru victorie.

Paşinian a condus o mişcare de protest faţă de fostul prim-ministru, Serzh Sargsyan, a cărui numire a fost văzută de mulţi drept neconstituţională.

Săptămâna trecută, Paşinian nu a obţinut voturile necesare deoarece nu a avut susţinerea Partidului Republican, aflat la putere. Acum, însă, republicanii şi-au arătat suportul după ce a câştigat încrederea a mulţi cetăţeni armeni.

Fostul prim-ministru şi-a dat demisia acum două săptămâni în urma protestelor conduse de Paşinian.

Sargsyan, care a fost anterior preşedinte timp de 10 ani, a susţinut în 2015 schimbări constituţionale care i-au oferit prim-ministrului mai multă putere decât preşedintelui, oamenii devenind astfel îngrijoraţi că ar putea începe un regim autocratic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb