ARR a dat amenzi de 336.000 lei în urma verificărilor asupra transportului de persoane

F.A.
Miscellanea / 29 martie 2011

În perioada 14 - 15 martie 2011, 8 echipaje de control formate din personalul cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul agenţiilor teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române - ARR şi personalul de la sediul central ARR au desfăşurat o amplă acţiune de control în trafic având ca locaţie Bucureşti şi localităţile limitrofe, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În cursul acestor controale au fost verificate un număr de 169 vehicule, aplicându-se un număr de 67 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 336 mii lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 109/2005 privind transporturile rutiere (nerespectarea graficelor de circulaţie, transportul mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe stele sau categorii, lipsă documente de transport la bordul vehiculului, lipsă atestate conducători auto). Din totalul de amenzi un număr de 6 au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei sociale prevăzute în OG nr 37/2007, respectiv pentru depăşirea timpilor de conducere şi perioade de odihnă insuficientă.

Urmare a acestei acţiuni inspectorii ARR au dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului, prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în cazul a 11 vehicule în urma constatării efectuării unor activităţi nelicenţiate de transport rutier public de persoane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb