Arta de a fi un fost

Care este profilul ideal al candidatului care, la sfîrşitul acestui an, va cîştiga asaltul asupra mult rîvnitului jilţ din reduta Cotrocenilor? "Preşedinte al României" nu sună rău! Mă rog, cei ce nu vor ajunge la struguri vor spune: nici cine ştie ce mare scofală nu este! Dar, la dimensiunea jocului politic intern este! Şi, nu chiar orice!!! Pentru unii, a fost diferenţa dintre "Mărire şi Decădere" sau, dacă preferaţi, dintre Cotroceni şi Rahova! De ce? Nu vă mai osteniţi să căutaţi prin textul constituţional. Toate frazele frumoase despre echilibre, echidistanţă, veghe neostenită la căpătîiul instituţiilor statului şi mediere între stat şi societate nu fac nici cît o ceapă degerată. Nu sunt decît balastul necesar pentru a justifica singurul lucru cu adevărat important: controlul asupra instituţiilor de care depinde puterea într-un stat, în sensul cel mai direct al termenului. Controlul asupra instrumentelor care modelează, în primul rînd economic şi politic, societatea românească actuală, post-comunistă şi ante-democratică: servicii de informaţii, justiţie, interne, armată! Sunt sigur că nu este nevoie să fac vreo schiţă, ori vreun desen mai detaliat, ca cineva să înţeleagă această aserţiune! După un studiu aprofundat... (asta cu studiul am învăţat-o la ultima sesiune de "professional updating, upgrading and uplifting"... Nimeni nu mai spune că i-a trecut lui prin cap ideea, că i s-a năzărit, ori că s-a gîndit, că a citit undeva... Lumea serioasă face referire la un studiu, cel mai adesea imaginar, pe care l-a făcut, ori pe care l-a comandat!). Aşadar... "în urma unui studiu aprofundat" am ajuns la concluzia că, dincolo de orice caracteristici socio-identitare, de preferinţe culturale, culinare, ori fascinaţii filosofico-erotice, candidatul ideal (de fapt, orice candidat!) ce vrea să aibă măcar o şansă în bătălia pentru Cotroceni (şi mai general în orice bătălie politică!) trebuie să fie, înainte şi mai presus de toate, "Un Fost". Valoarea absolută de adevăr a acestei concluzii este probată de întreaga istorie politică a României, pre şi post-revoluţionară! (Nu contează pe care dintre presupusele noastre revoluţii le-aţi lua drept reper!). Ce a fost bătălia politică din România anilor "90? O inegală şi pe alocuri trucată cursă pentru putere între pletora de foşti care se căzneau să devină cripto şi cei cîţiva foşti care stătuseră prin puşcării. Ce aveau ei în comun? Şi unii şi alţii erau foşti şi avuseseră de a face cu "comunismul"! Care a fost miza luptei politice pe stînga eşicherului politic? Noua generaţia de proaspeţi şi tot mai prosperi foşti a vrut şi a reuşit să preia frîiele puterii de la generaţia de foşti, tot mai ofiliţi, ai generaţiei istorico-iliesciene! Dar pe dreapta? Acelaşi tablou! Noii foşti ai dreptei s-au căznit să se impună în cursa cu foştii foşti ai generaţiei interbelice! Au reuşit cu brio, doar căruţa s-a proptit oleacă cu oiştea-n gard! Şi de atunci, acolo a rămas! Cum a fost posibil succesul fabulos al PDL-ului pe scena noastră politică? Prin metamorfoza unui hotărît şi intreprid grup de foşti ai PDSR-ului, deveniţi nu se ştie cum, foşti ai dreptei!!!!! De ce s-a prăbuşit în neputinţă regimul Constantinescu? Pentru că mica sa gardă de noi foşti a fost înfrîntă, în inegala bătălie pentru putere, de legiunile vechilor foşti din proaspăt reorganizatul "sistem ticăloşit"!

Cititorul nostru care, se ştie, este mult mai atent, mai perspicace şi mai vioi la minte ca al lor, a băgat probabil de seamă, deja, că studiul nostru despre "Foşti" are o hibă structurală! Dacă nu cumva s-a născut chiar azi, ori în cel mai rău caz, ieri, orice persoană activă pe scena socială, a fost inevitabil deja ceva!!! Cu alte cuvinte, calitatea de "Fost" este universală şi ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii! Ca umbra! Nu putem nici sări peste ea, nici scăpa de ea! Dacă nu cumva este o substanţă misteriosă cu capacitatea de a genera orice, oricînd, universalitatea calităţii de fost o face inaptă pentru funcţia de discriminare. Cealaltă slăbiciune de fond a tabloului pe care l-am creionat rezultă din încălcarea principiilor logicii. Mai precis, suntem pe teritoriul minat al unui sofism de tip "post hoc, ergo propter hoc"; am presuspus (neîntemeiat) o cauzalitate, bazîndu-ne pe simpla succesiune a evenimentelor!

Ajungem, astfel, la prima morală a studiului nostru! Dacă nu vă mai spun nimic altceva, toţi cei care au poveşti de spus cu şi despre foşti nu vor decît să vă aburească! Sună bine, convingător, iar dacă discursul este garnisit cu o doză bine simţită de "mînie proletară" ori "indignare democratică", şansele să prindă la public sunt considerabile. Mărturie stau maldărele de propagandă, construită pe acest calapod, revărsate peste România ultimelor două decenii! Cum trecem, însă, din teritoriul umbros al retoricii manipulatorii, în cel mult mai strîmt, dar mai luminos, al iscodirii oneste a realităţii. După mine, cu ajutorul întrebării: de ce foştii politicii noastre rămîn cu toţii îngheţaţi, adică nu ies niciodată, nu evadează, nu evoluează dincolo de starea de foşti? Răspunsul se află în aria clasicului triunghi: nu ştiu, nu pot, nu vor! Ceea ce ne permite să formulăm cea de a doua morală a micii noastre fabule.

Ceea ce ştim, sigur, despre viitorul ales al Cotrocenilor, este că va fi un fost! Ceea ce nu ştim, încă, este din care categorie va face parte! Din cei ce nu ştiu să fie altceva, am avut parte! Din cei ce nu pot să fie altceva, am avut parte! Se vor găsi, desigur, şi candidaţi care nu vor, adică nu au interes, să fie altceva decît foşti! Dacă şi cînd va avea societatea noastră ştiinţa, puterea şi voinţa să propulseze în vîrful ierarhiei decizionale, în miezul vieţii politice şi de stat acel tip de FOST care să ştie, să poată şi să vrea să-şi depăşească condiţia, iată întrebarea de care depinde configuraţia viitorului nostru politic! Pînă atunci, vom urmări, uneori cu interes, alteori cu obidă şi exasperare, aceleaşi exerciţii sterile ale artei de a fi un fost, în care politicienii noştri rămîn neîntrecuţi!