Asaltul asupra Europei: adevărurile ascunse

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 30 martie 2016

CORNEL CODIŢĂ

Sub impactul valurilor migratorii, Europa şi politicienii ei se comportă ca un boxer groggy. Nu s-a prăbuşit, după ce a încasat demolatoarea lovitură, dar nici nu mai ştie exact pe ce lume se află. Nu-şi mai vede bine adversarul, nu-i mai citeşte loviturile, se ascunde în mănuşi de frica loviturii următoare, nu ştie pe cine să ia mai repede în braţe, pe arbitru, ori chiar pe cel din faţa sa. Un asemenea comportament este justificat în ringul de box, unde loviturile, mai ales cele la cap, au efect direct, mecanic, asupra lucidităţii şi puterii de judecată. În lumea politicii, însă, mai ales a "Marii politici" în care Europa încă evoluează, lucrurile nu stau cîtuşi de puţin la fel. Aici, nimic nu ne obligă să ne pierdem luciditatea, puterea de analiză şi de judecată. Şi cu toate acestea, la mai bine de un an de la declanşarea fenomenului, în mod ciudat, nici unul dintre oamenii de stat ai marilor puteri europene, ori dintre cei ce stăpînesc cotloanele Noului Labirint de la Bruxelles, nu ne spune absolut nimic esenţial despre natura fenomenului cu care ne confruntăm, despre izvoare şi caracteristici, despre modelele dinamicii sale. S-a trecut direct la decizia absorbţiei pe cote şi la decretarea viitorului unic, "integrare cu multiple efecte pozitive" (sic!!!). Asta, în condiţiile în care impactul politic, social, economic şi mai ales de securitate, abia se instalează şi nu a fost evaluat nici măcar superficial!

Nu cred că sunt necesare zece institute de cercetări europene şi nici o sută de ani ca să vezi, ceea ce orice observator al fenomenului decelează cu ochiul liber: "Marea migraţie a secolului XXI" este un proces indus, condus şi exploatat sistematic, atît din punct de vedere politic, cît şi economic!

Ce cauze are? Păi... ne spun politicienii, mai mult bîlbîindu-se... este război în Siria... de mulţi ani şi... oamenii, mulţi oameni, au rămas fără case, fără şcoli, vieţile lor sunt în pericol în oricare şi în fiecare moment... ce mai, Iadul pe pămînt! Şi-au luat lumea în cap, cu milioanele!!! Foarte exactă descrierea barbariei revărsate peste Siria, cu numele impropriu de război, doar că, orice cercetător al fenomenului numit război vă va spune că, în condiţii încă şi mai apropiate de infern, oamenii nu-şi părăsesc chiar aşa de uşor locurile de care aparţin şi cu care se identifică atît de profund identitar. Dacă ar fi fost aşa şi dacă priveşti ororile la care a fost supusă populaţia Germaniei, în condiţii de război, de două ori într-un secol, republica federală ar fi trebuit să fie de mult depopulată prin migraţie! Nu a fost şi nu este, după cum nu au fost nici Belgia, Olanda, Franţa, după cum nu au fost nici alte societăţi care s-au confruntat cu războiul decenii la rînd, vezi cazurile Vietnam şi Angola, ca să luăm doar două exemple. Tot antropologii vă vor spune că, atunci cînd oamenii aleg totuşi să-şi părăsească locurile de baştină, din cauza urgiei războiului, se duc cît mai aproape, nu cît mai departe, în ţinuturi cu un grad ridicat de compatibilitate, lingvistică, religioasă, socială, culturală!! După mai bine de jumătate de secol de dislocare şi de trai în "tabere de refugiaţi", palestinienii Orientului Mijlociu nu s-au dus, cu milioanele, nici în Germania, nici în Statele Unite, nici măcar în China, ci au rămas acolo, cîţiva kilometri, ori zeci de kilometri depărtare de locurile de la care se revendică. Da..., se bîlbîie în continuare politicienii cei mari ai Europei, dar migraţia economică? Atracţia locurilor mai bogate este, de cînd lumea, motor al fluxurilor umane care se mută, chiar şi de pe un continent pe altul! Migraţie aţi spus? Păi, parcă, pînă acum era vorba despre refugiaţi şi de război!!!! Confuzia dintre cele două tipuri de fenomene sociale este absolut inacceptabilă, chiar şi pentru un cetăţean cu grad mediu de educaţie. Te lasă însă perplex cînd o vezi exersată de oameni politici cu doctorate serioase în ştiinţă, cum este Doamna Merkel. Iar motivele nu ţin cîtuşi de puţin de ştiinţă, ci de logica juridică a resposabilităţii statelor şi a celor care ocupă înaltele demnităţi, faţă de refugiaţi şi, respectiv, faţă de migranţi, fie ei motivaţi de considerente economice, ori de altă natură. Pentru fiecare categorie există norme şi obligaţii foarte diferite, codificate în dreptul internaţional. În exersarea acestor obligaţii, statele sunt însă ţinute, faţă de proprii cetăţeni, să ia în considerare propria securitate şi echilibrele fundamentale ale societăţii gazdă. Unele nu pot fi contrapuse celorlalte, este adevărat, dar nici nu pot fi asumate unele în detrimentul total al celorlalte! De aceea, statele sunt obligate să aibă, din timp pregătite, politici, resurse şi algoritmi instituţionali pentru gestiunea problemelor legate de refugiaţi, respectiv de emigranţi. Europa le-a avut, fiecare stat în parte şi toate la un loc în cadrul UE, dar brusc au fost aruncate pe fereastră, ca şi cînd n-ar fi existat!!! Cineva, în cazul de faţă aceeaşi Doamnă Merkel, le-a înlocuit, fără să clipească, cu lozinca demnă de tinereţea sa revoluţionară: "Wir schaffen das"!!! Bine, bine, faptul că un lider politic poate fi lovit brusc de senilitate, ori de crize de nostalgie revoluţionară, încă mai poate fi înţeles. De neînţeles, însă, rămîne de ce toată Europa, (cu excepţia absolut remarcabilă a Ungariei!), toată liota politicienilor de care depinde soarta ei s-a luat după "orbul" care-i duce în prăpastie??? Orbirea lor, de la ce se trage? Seamănă, cam tare, a "orbire interesată". Aduce, cam prea bătător la ochi, a "agendă ascunsă".

Ce-ar mai fi de ascuns? De exemplu, legăturile trainice ale "politicii la vedere" cu activităţile "triunghiul de fier" care, la nivel global, distribuie şi redistribuie anual averi, venituri şi beneficii de ordinul miilor de miliarde: crimă organizată, terorism, trafic de persoane. Dincolo de implicaţii şi rădăcini politice, ori sociale, aceste trei mari ramuri de activitate a neo-sclavagismului post-modern au fuzionat, formează un tot care domină tabloul lumii, atît economic, cît şi politic. Fiii răzvrătiţi ai lui Kronos, Zeus, Poseidon şi Hades au împărţit tărîmurile lumii între ei. Spre deosebire de "Omul antic", celui de la apusul Modernităţii politicienii nu vor să-i spună prea multe despre ceea ce leagă cele trei straturi ale realităţii în care viaţa lui se petrece şi, mai cu seamă, nimic despre cum arată şi cum funcţionează lumea din subteran!!!!

În sfîrşit, de ascuns ar mai fi şi eşecul grav al actualei generaţii de politicieni în materie de gestiune, pe termen lung, a temei emigraţiei. Apariţia noii specii de "euro-teroriştii" nu este altceva decît rezultatul renunţării de către actuala generaţie de politicieni ai Europei la politicile de integrare socială a migranţilor de generaţia a doua şi a treia. Prea multe costuri... să mai tăiem ceva pe la buget!!! Şi au tăiat... şi Franţa şi Belgia şi alţii!!! Rezultatele se văd astăzi! Incapsularea, enclavarea, insularizarea şi ulterior ostilizarea comunităţilor tot mai mari de "meteci" şi radical defavorizaţi social este preţul plătit de întreaga societate europeană pentru vederea atît de scurtă a unei generaţii de politicieni, obişnuiţi mai mult să se uite şi să se admire în oglinda sondajelor de popularitate, decît să gîndească şi să elaboreze consistent asupra temelor mari ale Politicii şi ale politicilor sociale.

Opinia Cititorului ( 9 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. ... la lucru-s Zeii intunecati ce baga raca printre frati, scanteie fulger, sunet inghetat si un soare negru pronuntat; s-apoi si oameni au inebunit, si cinci esente au dibuit ... visul puterii a lovit, un mars ce greu va fi oprit, caci unii in grandomania lor, o joaca si-au facut din viitor si algoritmii cauta a citi, pe oameni cauta a ingradi, a-i ingradi in lumea lor, acolo Legea nu are zavor ... iar pentru asta omul trebuie certat, ademenit si alungat si mintea lui sa fie luata, de o...

    1. Aveti talent doamna la gasit rime si ritm. Care sunt cele 5 esente dibuite? La ce va referiti?

      ... oh! ce-mi cereti dumneavoastra, nu pot dezvalui asa, deodata ... caci ce numim noi energie, in spate are o alchimie, o alchimie azi negata dar eu as spune ca-i mascata, ascunsa in cuvinte complicate ce azi sunt altfel explicate ...

    Vremurile pe care le trăim demonstrează într-adevăr lipsa oamenilor politici adevărați.

    Parcă a tunat și i-a adunat pe toți din creuzetul mișcărilor revoluționare stângiste europene din 1968, continuări pe alocuri ale revoluției franceze și bolșevice.

    La asta s-a adăugat și revoluția sexuală care a zombificat generații întregi de tineri flower power (unii dintre ei chiar viitori politicieni) crescuți sub lozinca Make love not... 

    1. ... cand in trecut la drum pleca, omul cel mult daca intreba: dar cum o fi sa-mi fie vremea? ... astazi cu ochiu la retea, el peste tot cearca intrebarea: dar cum ma leg apoi la ea?! ... si cu o poza si un chat, ii viata azi pe internet, iar cei ce lumea vor conduce, ii spun augemnted intelligence si iata cum un chip banal, descrie omul - comportamental ... si uite harta cum se tese, de aglomerari de interese! cand interesul nu-i in plan, apar evenimente paravan, de conspiratii de-om vorbi,...

    acesta este razboiul americii contra germaniei

    1. Ce se vede si ce este ascuns a fost explicat in articolul maestrului nostru, autorul articolului.

      Europa ar trebui sa aloce bani pentru migratie si sa ii integreze acolo unde isi doresc ei sa fie integrati nu sa-i intoarca in tarile de bastina, cum procedeaza cu rromii. Politica de integrare a rromilor in Franat se reduce la un bilet aller-retour. Ambasadorul Frantei doerste ceva mai mult decat asta dar nu sa ii integreze in Franta...ci in tara de origine, unde este saracie si aomenii fug... 

      Un coleg mi-a spus in timpul studiilor la SNSPA ca sa trec la matura atunci cand am fost invitata de proefsoara de franecza sa prezint ce am comunicat la o conferinta studenteasca la Cluj, Asta a fost reactia invidioasa. Culmea el a ajuns si proefsor la SNSPA, la invatamant la distanta.

      Nu am simtit rasism din partea profesorilor, in timpul studiilor mele dar unii colegi invidiosi da au facut-o si o mai fac.

      Le mepris cache exista pretutindeni in lume, fata de rromi, asa ca nu prea ai unde... 

      Salomeea draga, fii mandra ca esti "om", restul este doar 'actorie', o meserie cu care ne identificam atat de mult incat uitam cine suntem.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb