ASF: 90% din brokerii de asigurări îndeplineau cerinţele minime de capital în noiembrie

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2015

Aproximativ 180 de brokeri de asigurare, care reprezentau 90% din totalul pieţei de profil, îndeplineau cerinţele minime de capital la sfârşitul lunii noiembrie, se arată într-un comunicat de presă al Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) remis redacţiei.

ASF transmite că s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), fiind trecute în revistă proiecte care privesc evoluţia pieţei asigurărilor în anul 2016.

În privinţa distribuţiei produselor de asigurare, ASF a invitat membrii UNSICAR să se alăture unui grup de lucru pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene privind Distribuţia în Asigurări (IDD), adoptată la sfârşitul lunii noiembrie 2015 în Parlamentul European.

Potrivit comunicatului, a fost reliefată şi importanţa implicării asociaţiilor profesionale din pieţele reglementate în cadrul proiectului "Formarea Profesională şi Educaţia Financiară", în vederea conturării unui proces solid şi credibil. "Experienţa acestor organizaţii în cele două direcţii este una semnificativă, care trebuie preluată, UNSICAR fiind invitată să se alăture grupului de lucru care urmăreşte finalizarea proiectului de regulament privind formarea profesională, precum şi a extinderii, la nivel naţional, a proiectului de educaţie financiară care se derulează acum în şcolile şi liceele bucureştene", precizează comunicatul.

ASF informează că printre temele luate în discuţie s-au numărat şi aspecte legate de activitatea curentă a brokerilor şi de reglementare a pieţei de brokeraj. "În acest context, au fost evaluate şi efectele unor măsuri de consolidare a pieţei, cum ar fi introducerea unor noi cerinţe privind nivelul capitalului social. La sfîrşitul lunii noiembrie 2015 îndeplineau cerinţele minime de capital un număr de aproximativ 180 de brokeri, reprezentând 90% din piaţă, ceea ce subliniază atât utilitatea, cât şi viabilitatea unei asemenea decizii", menţionează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb