Consiliul ASF a aprobat, azi, Regulamentul privind listarea pe o piaţă din alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a acţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, arată un comunicat remis azi redacţiei privind deciziile luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Potrivit Autorităţii, adoptarea Regulamentului vine ca "o continuare firească" a unor măsuri, adoptate în perioada octombrie 2014-martie 2015, care au vizat creşterea lichidităţii pe piaţa de capital din România, precum şi atragerea investitorilor străini.
În urma consultărilor publice au fost primite comentarii tehnice de la Depozitarul Central, precum şi observaţii de principiu de la Bursa de Valori Bucureşti.
"Consiliul ASF a luat notă de comentariile BVB legate de riscul potenţial al migrării tranzacţiilor pentru societăţile strategice româneşti din portofoliul Fondului Proprietatea pe Bursa de la Londra, deşi de regulă migrarea are loc în sens invers. Pentru a contracara acest efect, Consiliul a elaborat anterior o propunere de listare a mai multor societăţi strategice pe BVB în care statul deţine poziţii minoritare", mai arată sursa.
Fondul Proprietatea vizează listarea pe piaţa Specialist Fund Market al Bursei din Londra la finalul lunii aprilie - începutul lunii mai, prin titluri de interes sau prin certificare globale de depozit (GDR-uri).