ASF a finalizat analiza privind dispunerile de măsuri emise de CNVM

Ioana Dogaru
Companii / 22 aprilie 2016

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţă finalizarea proiectului Unilegis, pe parcursul căruia au fost analizate dispunerile de măsuri emise de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), cu scopul simplificării legislaţiei secundare a pieţei de capital prin preluarea, adaptarea sau abrogarea dispoziţiilor cuprinse de acestea, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Necesitatea simplificării, unificării şi sistematizării legislaţiei secundare din domeniu reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea accesibilităţii, bunei aplicări şi eficientizării măsurilor promovate de ASF. Principalul obiectiv al acestui demers a fost crearea unui cadru normativ suplu şi stabil, favorabil dezvoltării pieţei de capital româneşti şi creşterii atractivităţii acesteia în rândul investitorilor", se arată în comunicat.

În urma analizei derulate în cadrul Unilegis au fost identificate actele normative care pot prelua prevederile celor 45 dispuneri de măsuri în vigoare şi a fost elaborat un Plan de implementare a măsurilor privind dispunerile de măsuri emise de CNVM.

În perioada 2003 - 2013 au fost emise de către CNVM un număr de 154 dispuneri de măsuri (DM), 109 dintre acestea fiind ieşite din vigoare, după cum urmează:

- 33 DM ca urmare a împlinirii termenului, fiind temporare;

- 34 DM ca urmare a abrogării temeiului primar de elaborare, devenind perimate;

- 35 DM ca urmare a abrogării exprese directe;

- 4 DM ca urmare a abrogării indirecte;

- 2 DM a unui complex de cauze (perimare/împlinirea termenului);

- 1 DM ca urmare a revocării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb