ASF bagă Euroins în redresare financiară

M.F.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 octombrie 2015

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât ieri deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan a societăţii EUROINS România Asigurare-Reasigurare, având ca obiectiv restabilirea situaţiei financiare în termen de un an, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Decizia ASF se bazează pe concluziile unui raport de control privind activitatea şi managementul financiar al Euroins, care a scos în evidenţă o serie de deficienţe privind solvabilitatea şi nivelul capitalului.

ASF precizează că a avut în vedere identificarea, pe baza situaţiilor financiare de la 30 iunie 2015, a unui necesar minim de capital insuficient acoperit prin aportul de 200 milioane de lei asumat de acţionarii societăţii pentru luna octombrie a acestui an, în contextul cerinţelor suplimentare de lichiditate şi de capital rezultate din aplicarea, de la 1 ianuarie 2016, a noilor norme de supraveghere Solvabilitate II.

"În cel mult 20 de zile de la data comunicării prezentei decizii, Consiliul de Administraţie al EUROINS are obligaţia de a depune la ASF planul de redresare care să includă atât o estimare a resurselor financiare cu care se intenţionează corectarea marjei de solvabilitate, programele de reasigurare, cât şi un program de stingere a datoriilor. De asemenea, EUROINS va transmite lunar către ASF un raport privind stadiul realizării măsurilor pe care societatea şi le va asuma prin planul de redresare", potrivit comunicatului ASF.

EUROINS are în continuare dreptul de a desfăşura activitatea de asigurare (subscriere de riscuri noi, lichidare daune etc.), iar toate poliţele deja emise rămân valabile până la data expirării.

La 20 august, ASF a anunţat că Euroins trebuie să refacă planul de măsuri de redresare pe care l-a propus autorităţii, după testele de stres BSR (Balance Sheet Review), întrucât acesta nu acoperă integral necesităţile de ajustare rezultate din exerciţiul BSR, potrivit Mediafax.

Planul iniţial prevede două majorări de capital social de câte 100 milioane de lei, până la 31 decembrie 2015, respectiv 30 iunie 2016, precum şi un nou contract de reasigurare pentru RCA.

"Termenele propuse de societate în calendarul majorărilor de capital social depăşesc termenul de 3 luni de la data publicării rezultatelor exerciţiului BSR (15 octombrie 2015), iar suma totală prezentată de companie în acest calendar de majorări este insuficientă pentru restabilirea atât a deficitului de capitaluri proprii (Solvabilitate I), cât şi a fondurilor proprii (Solvabilitate II). Ca urmare, ASF a solicitat refacerea planului de măsuri în vederea reanalizării", arăta atunci ASF.

Reprezentanţii Euroins au susţinut, după prezentarea rezultatelor testelor de stres, că situaţia companiei s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de prima jumătate a anului trecut, la care sunt raportate rezultatele exerciţiului BSR, întrucât şi-a majorat capitalul social la sfârşitul anului trecut cu 100 milioane lei, la 220 milioane lei, şi vrea să-l crească până la finele lui 2015 cu încă 100 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. astia's mai rai ca Astra! macar aia erau romani nu bulgari mafioti. cam mult a durat sa ia ASF o masura cat de cat pentru jaful pe care il fac euroinsii de atatia ani! tot e bine si mai tarziu decat niciodata 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb