10 apartamente cu 2 şi 3 camere au fost vândute în luna octombrie 2012 în complexul imobiliar Asmita Gardens în urma campaniilor de promovare derulate de departamentul de vânzări al EURO INSOL, administratorul judiciar al proiectului, încasările totale fiind de peste 1,2 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
În data de 7 noiembrie 2011 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva Asmita Gardens SRL, la cererea creditorului majoritar AGI RRE, instanţa desemnând EURO INSOL SPRL ca administrator judiciar al companiei.
Ca urmare a vânzărilor record Asmita a reuşit din surse proprii sa achite antreprenorului general Strabag România suma de 1.050.000 Euro reprezentând costuri de finalizare a lucrărilor la faza a doua a proiectului. Tot din surse proprii, pe 31.10.2012 Asmita a achitat creanţa creditorului bugetar Primăria Sector 4 în valoare de 1 milion de euro, onorându-şi astfel obligaţiile asumate prin planul de reorganizare.