Cotele, taxele şi tarifele percepute din piaţa de capital ar trebui reduse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru a putea permite creşterea lichidităţii şi dezvoltarea acestei pieţe, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Brokerilor, trimis redacţiei.
Asociaţiei Brokerilor precizează: "Pentru o apreciere corectă a nivelului veniturilor din piaţa de capital, redăm cifrele din Raportul anual al ASF pe anul 2015: veniturile din Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare înregistrate la 31 decembrie 2015 sunt de 50.805.340 lei, care, raportate la veniturile totale de 157.267.248 lei, reprezintă aproximativ 32%. Înţelegem de ce nu este benefică pentru imaginea ASF informarea publicului privind structura veniturilor sale pe sectoare, în condiţiile în care valorile medii zilnice tranzacţionate la BVB se ridică, în anul 2016, la numai 7 milioane de euro, iar dimensiunea pieţei de capital este mult sub nivelul pieţei asigurărilor şi pensiilor private. Soluţia nu constă însă în prezentarea trunchiată a datelor financiare, ci în reducerea, în continuare, a cotelor, taxelor şi tarifelor percepute din piaţa de capital, pentru a permite dezvoltarea acesteia, ţinând cont şi de excedentul bugetar raportat de ASF".
Având în vedere şi multiplele reglementări pe care entităţile pieţei de capital au fost nevoite să le implementeze în ultimii ani, cu implicaţii asupra costurilor acestora, o astfel de iniţiativă le-ar oferi posibilitatea să îşi echilibreze bugetele şi să poată investi în activităţi de atragere a investitorilor, care să conducă la creşterea lichidităţii pieţei, mai spun brokerii.
Asociaţia Brokerilor consideră că, în comunicatul de presă din data de 10 august 2016, ASF informează cu privire la execuţia sa bugetară pe semestrul I 2016, "prezentând structura veniturilor într-o manieră inedită, lipsită de utilitate şi care poate crea o imagine falsă în ceea ce priveşte piaţa de capital".
În comunicatul invocat, ASF a precizat: "Veniturile s-au realizat în proporţie de 106,45%, ponderea cea mai mare (89,61%) provenind din cotele pentru funcţionarea, administrarea şi supravegherea organismelor de plasament colectiv, fondurilor de pensii private şi asigurătorilor, şi numai 3,89% din cotele aferente tranzacţiilor cu instrumente financiare şi oferte publice (BVB)".
Asociaţia Brokerilor transmite: "Deşi anterior structura veniturilor era prezentată, aşa cum este şi firesc, pe cele trei sectoare de activitate supravegheate, controlate şi reglementate de ASF, de data aceasta, componenta venituri din «administrarea şi supravegherea organismelor de plasament colectiv», care aparţine pieţei de capital, este adăugată celei a veniturilor provenite din sectoarele pensii private şi asigurări. În ceea ce priveşte piaţa de capital, sunt menţionate doar cotele aferente tranzacţiilor cu instrumente financiare şi oferte publice, nefiind clar la ce se referă paranteza «(BVB)», care reprezintă «numai 3,89%» din totalul veniturilor. ASF ignoră total că, pe lângă aceste cote, încasează de la entităţile pieţei de capital autorizate, supravegheate, controlate şi reglementate cote asupra veniturilor din exploatare, precum şi multe alte taxe şi tarife".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2016, 21:13)
Nu ii aude nimeni.
Pe cand s-o putea cumpara actiuni de 100 ron la Bt, de 100 ron Electrica, de 100 ron FP, etc. cu OP si pe cand cu CASH din incinta unei banci?
Bcr Expert s-a putut cumpara cash inainte de criza; s-a schimbat numele, s-a introdus un comision de 6ron., conditie sa ai cont Bcr alt comision.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2016, 08:29)
Sa anuleze comisioanele si sa traiasca din amenzile date...lui chelu...lui tincau...lui stanoiu...in ce lux ar trai...