ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMÂNIA (AOAR):  "Pilonul II de pensii private, esenţial pentru consolidarea dezvoltării economice a României"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 18 mai 2018

"Pilonul II de pensii private, esenţial pentru consolidarea dezvoltării economice a României"

Pilonul II de pensii private este esenţial pentru consolidarea dezvoltării economice şi sociale sănătoase a României, consideră Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, evoluţiile demografice pe termen mediu indică faptul că, în următorii 15 ani, fiecare angajat din România va ajunge să susţină aproximativ 2,5 pensionari.

Asociaţia atrage atenţia că, dacă tendinţele actuale de îmbătrânire a populaţiei şi de migraţie se menţin, până în anul 2050 România va deveni ţara din Europa cu populaţia cea mai îmbătrânită şi cu un număr de persoane active în scădere semnificativă. AOAR transmite: " Ca atare, reforma sistemului public de pensii nu este o soluţie suficientă pentru problema cu care ne confruntăm. În acelaşi timp, dezvoltarea sau cel puţin menţinerea la nivelul actual a sistemului de pensii private lansat în perioada 2007-2008 este minim necesară pentru îmbunătăţirea capacităţii generale a întregului sistem de pensii de a face faţă aşteptărilor populaţiei active".

Pentru majoritatea angajaţilor români, Pilonul II reprezintă singura formă reală de economisire, beneficiind de garanţia absolută asupra contribuţiilor proprii. Pilonul II de pensii constituie, deci, o sursă sigură de venit, complementară veniturilor potenţiale din pensia publică, scopul primordial al acestui instrument fiind economisirea pentru perioada vârstei a treia, sunt de părere oamenii de afaceri.

Conform sursei citate, banii economisiţi în prezent de angajaţi reprezintă şi o sursă importantă de finanţare a investiţiilor în economia românească.

Comunicatul mai informează: "Fondurile de pensii private au un rol semnificativ în susţinerea economiei locale şi a pieţei de capital, fiind cei mai mari investitori instituţionali autohtoni. 93% din sumele administrate de acestea sunt investite în economia românească, contribuind astfel la finanţarea firmelor private, dar şi de stat. Fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung, contribuind la reducerea volatilităţii pe pieţele financiare. Acestea deţin plasamente de peste 850 mil. EUR pe Bursa de Valori Bucureşti, asigurând aproximativ 15% din lichiditatea bursei şi având un rol crucial în succesul ofertelor publice, inclusiv al celor de stat (18,6% din IPO-ul Electrica, 20,6% din IPO-ul Nuclearelectrica, 22,8% din IPO-ul Romgaz)".

Totodată, AOAR subliniază importanţa respectării legislaţiei în vigoare şi, deci, a menţinerii sistemului actual de contribuţii la Pilonul II, putând fi, astfel, asigurate veniturile viitoare ale românilor, dezvoltarea pe baze solide a mediului de afaceri, susţinerea ritmului inves­tiţiilor în economia locală şi creşterea sustenabilă a României.

Tăriceanu: Pilonul II - mecanism util pentru generaţiile care urmează să iasă la pensie

Preşedintele Senatului, Călin Popes­cu-Tăriceanu, a declarat, ieri, potrivit Agerpres, că Pilonul II de pensii este un mecanism util pentru generaţiile care urmează să se retragă din activitate.Fondul privat de pensii este "supapa necesară şi foarte utilă" pentru ca pensionarii să poată avea un venit complementar, a explicat domnia sa.

Preşedintele Senatului a declarat, citat de Agerpres: "Pilonul II este un mecanism util pentru generaţiile care urmea­ză să iasă la pensie, ţinând cont de presiunile care vor exista asupra bugetului de pensii de stat. Populaţia îmbătrâneşte, populaţia va creşte, suntem la un nivel destul de redus al forţei de muncă active, care contribuie la fondul de pensii. Fondul de pensii de stat va avea foarte multe presiuni. Fondul privat este supapa necesară şi foarte utilă pentru ca cei care ies la pensie să poată avea un venit complementar şi să poată să aibă o bătrâneţe mai confortabilă".

Liderul PSD, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, miercuri, că nu există niciun proiect prezentat în mod oficial referitor la reforma sistemului de pensii.Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilele măsuri de politică publică privind sistemul de economisire pentru pensie prin cei trei piloni şi de lipsa de transparenţă în care acestea sunt analizate şi promovate şi consideră că pensiile obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt esenţiale pentru ca angajaţii de astăzi să-şi poată menţine un nivel de trai satisfăcător la sfârşitul vieţii active."Sistemul de economisire pentru pensie este foarte important, având în vedere direcţia estimată a evoluţiei demografice a României în următoarele decenii. În acest context considerăm că pensiile obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt esenţiale pentru ca angajaţii de astăzi să-şi poată menţine un nivel de trai satisfăcător la sfârşitul vieţii active. Toate studiile de specialitate arată că în jurul anului 2040 piramida demografică a României va fi de aşa natură încât va pune o presiune mare pe sistemul public de pensii. Din ce în ce mai puţine persoane active vor trebui să asigure veniturile unui număr din ce în ce mai mare de persoane inactive. Pilonul II de pensii, unde banii sunt economisiţi pe termen lung, va putea prelua o parte din această povară financiară", au afirmat reprezentanţii FIC, într-un comunicat remis miercuri Agerpres. În opinia FIC, reforma Pilonului II de pensii nu poate fi justificată de evoluţiile datoriei publice sau ale deficitului. 

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dormiti linistiti, Pilonul II are grija de pensia dvoastra!

    Parca s-a mai vazut scenariul acesta. Din pacate oricum Pilonul II nu e fondul de pensii Norvegian! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb