Atacurile cibernetice în domeniul educaţiei, în creştere

A.P.
Internaţional / 2 noiembrie 2018

Atacurile cibernetice în domeniul educaţiei, în creştere

Numărul atacurilor cibernetice la serverele companiilor (DDos - Distributed Denial of Service) a crescut, în trimestrul 3 al acestui an, asupra site-urilor ce aparţin organizaţiilor din domeniul educaţiei, arată o analiză efectuată de specialiştii de la Kaspersky Lab.

Potrivit raportului, atacatorii au avut cea mai activă perioadă din T3 în lunile august şi septembrie, iar experţii au ajuns la concluzia că responsabili pentru acest trend sunt studenţii.

"Atacatorii au avut cea mai activă perioadă din T3 în august şi septembrie, având în vedere numărul de atacuri DDoS asupra instituţiilor din domeniul educaţiei, care a crescut vizibil la începutul anului academic. În acest an, cele mai importante atacuri au lovit site-urile unor universităţi din Marea Britanie, Universitatea din Edinburgh şi compania americană Infinite Campus, care asigură suport pentru portalul părinţilor. În cazul a numeroase instituţii publice de învăţământ din oraş majoritatea acestor atacuri DDoS au fost realizate în timpul anului universitar şi s-au diminuat în timpul vacanţelor", scriu experţii Kaspersky Lab, potrivit Agerpres.

Datele centralizate de specialişti relevă faptul că, per total, în perioada iulie - septembrie 2018, botnet-urile DDoS au atacat ţinte din 82 de ţări. Într-o ierarhie întocmită pe acest segment, China s-a clasat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de atacuri, aceasta fiind urmată de SUA şi Australia.

Atacul de tip DDoS reprezintă cea mai întâlnită formă de infracţiune cibernetică, având ca ţintă website-uri importante şi mai rar computerele personale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb