ATE BANK ROMÂNIA, PRELUATĂ PENTRU 10 MILIOANE DE EURO  Umbrărescu şi Burduja îşi împlinesc visul unei bănci cu capital autohton

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 aprilie 2013

Umbrărescu şi Burduja îşi împlinesc visul unei bănci cu capital autohton

Marinel Burduja: "Vrem să servim antreprenorii români"

În acţionariatul băncii urmează să intre şi alţi oameni de afaceri români

Achiziţia ATE Bank România de către Dorinel Umbrărescu are la bază dorinţa de a pune bazele unei instituţii de credit cu capital autohton care să servească interesele antreprenorilor din ţara noastră, ne-a declarat Marinel Burduja, fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, cel care a fost "arhitectul" tranzacţiei.

Varianta cumpărării unei bănci prezente pe piaţa locală a fost preferată înfiinţării uneia de la zero din motive de simplitate şi rapiditate, ne-a explicat domnia sa.

Piraeus Bank a anunţat, ieri, că a vândut integral pachetul de acţiuni pe care îl deţinea la ATE Bank Româ-nia, reprezentând 93,27% din capitalul social al instituţiei de credit, într-un raport remis Bursei de la Atena. Tranzacţia, în valoare de 10,3 milioane euro, urmează să se realizeze după divizarea băncii şi transferul activelor şi a unei părţi a pasivelor sale către subsidiara din ţara noastră a Piraeus. De asemenea, acordul va fi supus aprobării din partea Băncii Naţionale a României (BNR).

Ziarul BURSA a anunţat, în ediţia de ieri, că omul de afaceri Dorinel Umbrărescu şi bancherul Marinel Burduja nu ar fi străini de tranzacţie.

Marinel Burduja ne-a precizat că întregul portofoliu de credite ale ATE România urmează să fie absorbit de Piraeus Bank România, în timp ce o parte a depozitelor vor rămâne la ATE, în funcţie de gradul în care aces-tea se vor regăsi în portofoliul agenţiilor care sunt parte a acordului.

"Ne-am asumat achiziţia unui număr limitat de agenţii. Depozitele des-chise la acestea vor rămâne la banca achiziţionată, iar restul vor trece la Piraeus Bank România. Nu ştim încă ponderea acestor depozite în portofoliul actual", arată domnia sa.

În acţionariatul băncii urmează să intre şi alţi oameni de afaceri, alături de Dorinel Umbrărescu, potrivit lui Marinel Burduja.

De altfel, Ioan Niculae, proprietarul "InterAgro", a declarat, cu ocazia lansării Forumului Investitorilor Autohtoni, că intenţionează să subscrie acţiuni ale instituţiei de credit şi că ştie de existenţa altor persoane care doresc să facă acest lucru.

Proiectul bancar presupune participarea antreprenorilor din ţara noastră nu doar în calitate de clienţi, ci şi în cea de acţionari, precizează Marinel Burduja, care a afirmat: "Activitatea băncii urmează să se axeze cu precădere pe deservirea clienţilor persoane juridice, precum şi a unui număr atent selecţionat de persoane fizice, în special cele care au legături cu companiile finanţate". Toate persoanele implicate în conducerea băncii vor fi şi acţionari ai acesteia, a adăugat domnia sa.

Bancherul ne-a mai declarat că speră ca instituţia de credit să devină operaţională cel mai târziu pe data de 1 decembrie, pentru "a putea oferi un cadou Româ-niei". Banca urmează să fie redenumită, noul nume şi sigla aferentă fiind finalizate, potrivit lui Marinel Burduja.

Ziarul BURSA a scris, încă din luna septembrie a anului trecut, că Marinel Burduja intenţionează să înfiinţeze o bancă având capital majoritar autohton, domnia sa aflându-se în discuţii cu cele cinci SIF-uri, precum şi cu mai mulţi oameni de afaceri din ţara noastră, printre care Dorinel Umbrărescu, Gabriel Popoviciu sau Gruia Stoica. Obiectivul instituţiei de credit ar fi constat în finanţarea companiilor cu capital majoritar autohton, ne-au declarat, atunci, sursele noastre.

Marinel Burduja a părăsit Raiffeisen Bank România la jumătatea anului trecut, după mai bine de zece ani petrecuţi în cadrul instituţiei de credit. În ultimii şapte dintre aceştia, a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte executiv al băncii, după ce, până atunci, a condus divizia de corporate banking, din poziţia de vicepreşedinte executiv. Printe băncile la care a lucrat anterior se numără Bancorex, Creditanstalt sau ABN Amro. În cazul în care va fi numit la conducerea noii instituţii de credit, aceasta ar fi prima dată când Marinel Burduja ar ocupa poziţia de preşedinte de bancă.

Domnia sa a fost numit, luni, în Consiliul de Administraţie al Bank Leumi România.

Dorinel Umbrărescu - "rege al asfaltului" cu avere de peste 300 milioane euro

Dorinel Umbrărescu, a cărui avere este estimată la 320 milioane euro, este proprietarul "UMB Grup", cu activităţi în domeniul construcţiei şi reparaţiei de autostrăzi şi drumuri, al transportului intern şi internaţional de mărfuri şi al comercializării de carburanţi şi lubrifianţi. Cele mai cunoscute companii ale grupului sunt "Spedition UMB" şi "Tehnostrade", care, între anii 2009 şi 2012, au încasat aproximativ un miliard de euro din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru lucrările efectuate, motiv pentru care omul de afaceri a fost denumit de presă unul dintre "regii asfaltului" din ţara noastră. Asocierea dintre cele două firme a câştigat licitaţia pentru construirea unui tronson de 8,7 kilometri între Gilău şi Mihăieşti, valoarea contractului fiind de 57 milioane euro.

"Spedition UMB" a participat la construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, a reabilitat o serie de şosele şi lucrează la construcţia autostrăzii Timişoara-Lugoj. "Tehnostrade" a executat, alături de aceasta, primul tronson al autostrăzii, în lungime de 9,5 km, dat în folosinţă la finele lunii octombrie a anului trecut, şi a reabilitat o serie de drumuri în ţară.

În urmă cu două săptămâni, Tudor Ciurezu, preşedintele SIF5 Oltenia, a declarat că societatea pe care o conduce doreşte să îşi vândă participaţia la subsidiara autohtonă a ATE Bank, de 0,6% din capitalul social, blocând, astfel, vânzarea acesteia. Domnia sa afirma, atunci, că a primit, din partea persoanelor implicate în proces, promisiunea că titlurile deţinute de SIF5, evaluate la 300.000 euro, urmează să fie cumpărate.

ATE Bank România a fost înfiinţată în anul 1990, ca Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă, fiind prima unitate bancară cu capital mixt (autohton şi străin) din ţara noastră. În iunie 2006, Agricultural Bank of Greece (ATE Bank Greece) a preluat pachetul majoritar de acţiuni al insituţiei de credit. În prezent, Piraeus Bank Grecia deţine 93,27% din acţiunile băncii, Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM are o participaţie de 3,83%, iar alţi acţionari au un aport la capitalul social de 2,9%.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. felicitari d-le umbrarescu va transmite un adjudean

    Deci, regele asfaltului vrea o banca. Pentru ce? Pentru a lua banii deponentilor si pentru a-i putea transfera catre cei care-l sustin, toata piramida politica cu care a lucrat in toti acesti ani. Dar oare, nu vedem cat de bine a lucrat "regele asfaltului"? Nu injuram noi de cel putin 10 ori/zi hartoapele din sosele? Din autostrazi? Din drumurile noastre toate? Deci, sa intelegem ca aceasta calitate "deosebita" a activitatii va fi transferata si la activitatea bancara? Doamne fereste! Tichie-i trebuia!

    1. Bai Tomitza, pe ce te bazezi? Pe zvonuri, smenuri? Ce lucrari ale UMB ai injurat tu? Fata de tine eu vin din domeniu si n-am treaba nici cu Strabag nici cu Umbrarescu, Vinci si altii. Umbrarescu e singurul roman care se bate parte in parte cu sugatorii straini ai economiei romanesti. Eu m-am saturat sa dam banii strainilor care se care cu ei din tara in secunda doi, sau statului roman care ii iroseste. Ce mentalitate de doi lei, cum iti imaginezi tu ca cineva "ia banii deponentilor"? Bai o BANCA nu functioneaza pe principiul statului roman. O banca are reguli, supraveghere BNR, chestii poate prea sofisticate sa le inteleaga orice ageamiu, dar macar daca nu te pricepi las-o moale si lasa specialistii sa isi dea cu parerea. Piata va demonstra daca aceasta noua banca va avea succes. Eu zic ca a pornit foarte bine si poate fi chiar forta care sa dinamizeze economia romaneasca. A se vedea si recentul Forum al Investitorilor Autohtoni.

      Mai ce se stie Tibilica asta la banci, probabil are una la portita si locuieste prin apropierea pietii; auzu concluzie/parere: Piata va demonstra dacanoua banca va avea succes.

      EVRIKA! ....dar daca nu va avea succes Tibilica? ce vei face cu banca din fata portitei si di apropierea pietii? Hmmmm! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb