Atentat în Franţa: Anchetatorii încearcă să stabilească circumstanţele atacurilor; jandarmul ucis, omagiat ca erou

F.C.
Internaţional / 24 martie 2018

Anchetatorii francezi încercau sâmbătă să stabilească circumstanţele atentatului jihadist comis vineri în sud-vestul ţării de un atacator care a fost doborât după ce a ucis patru persoane, printre care un jandarm omagiat ca erou, relatează AFP.

Decesul celei de-a patra victime, locotent-colonelul Arnaud Beltrame, 45 de ani, căsătorit, fără copii, a fost anunţat sâmbătă dimineaţă.

'A căzut ca un erou', a declarat preşedintele Emmanuel Macron într-un comunicat, subliniind că jandarmul a făcut 'dovada unui curaj şi a unei abnegaţii excepţionale'.

'Mort pentru patrie. Niciodată Franţa nu-i va uita eroismul, bravura, sacrificiul', a scris puţin înainte pe Twitter ministrul de interne, Gerard Collomb.

Arnaud 'şi-a dat viaţa pentru alţii. Ştia, fără îndoială, că nu avea nicio şansă', a declarat fratele său, Cedric Beltrame, la postul RTL.

Sâmbătă, toate steagurile jandarmeriei erau coborâte în bernă.

Anchetatorii încearcă de acum să înţeleagă motivele pentru care Radouane Lakdim, 25 ani, a comis atacurile, deşi autorităţile nu îl mai considerau o ameninţare.

Născut la 11 aprilie 1992 în Maroc, Lakdim trăia la Carcassonne. Începând din 214 a fost urmărit de serviciile de informaţii şi era în evidenţă 'din cauza legăturilor sale cu mişcarea salafistă', a precizat procurorul Parisului, François Molins.

Ulterior însă, Lakdim a părut să schimbe registrul. În august 2016, a făcut o lună de închisoare după condamnări pentru 'port de ramă interzis', 'uz de stupefiante' şi 'opunere la arestare'.

În 2016 şi 2017 a fost din nou urmărit de serviciile de informaţii, care nu au depistat niciun 'semn precursor care putea să anunţe o trecere la actul terorist', aşa încât supravegherea sa a încetat, a precizat Molins.

Investigaţiile continuă pentru a se stabili provenienţa armei folosite de atacator şi dacă acesta a avut complici. O 'apropiată cu care împărţea viaţa' a fost reţinută vineri seară, după o percheziţie în cartierul lor din Carcassonne, a indicat procurorul.

În timpul atacului, agresorul a cerut 'eliberarea unor fraţi', printre care, conform unei surse apropiate dosarului, Salah Abdeslam, singurul membru în viaţă al atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015, încarcerat la Paris.

Radouane Lakdim şi-a început periplul ucigaş puţin după ora locală 10.00 (09.00 GMT), la Carcassonne, la volanul unui automobil, după ce i-a atacat pe cei doi ocupanţi, rănindu-l grav pe şofer şi omorându-l pe pasager.

El s-a îndreptat apoi spre o cazarmă de paraşutişti militari, unde a aşteptat 'câteva minute, probabil militari', apoi s-a răzgândit şi a pornit spre o cazarmă de poliţişti, unde a tras asupra a patru din ei, care reveneau de la o alergare, rănindu-l pe unul.

Atacatorul a fugit de la locul faptei, iar spre ora 10.15 GMT a intrat într-un supermagazin Super U din localitatea vecină Trebes, 'strigând Allah Akbar' şi 'prezentându-se ca un soldat al SI' pregătit să 'moară pentru Siria', a mai spus procurorul.

În magazin, Lakdim a ucis alte două persoane - un angajat şi un client.

'Am văzut un individ foarte surescitat care avea un pistol, un cuţit şi striga Allah Akbar', a relatat pentru AFP Christian Guibbert, un fost poliţist aflat la cumpărături şi care a pus mai mulţi clienţi la adăpost într-o cameră frigorifică.

'Am scos clienţi şi colegi pe uşa de urgenţă din spate', a confirmat Jacky, colega victimei de la raionul de măcelărie al magazinului.

Trimis de urgenţă la faţa locului, locotenent-colonelul Arnaud Beltrame s-a autopropus la schimb cu persoanele care nu reuşiseră să fugă.

Spre ora 13.20 GMT, jihadistul a deschis focul asupra jandarmului, declanşând asaltul poliţiştilor, a mai indicat procurorul Molins, într-o conferinţă de presă vineri seară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb