Atracţia irezistibilă către furtuna valutară perfectă

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 ianuarie 2013

Atracţia irezistibilă către furtuna valutară perfectă
CĂLIN RECHEA

După mai mult de douăzeci de ani de stagnare şi creştere accelerată a datoriei publice, Japonia pare gata să rupă acest cerc vicios. Din păcate, soluţia propusă de noul guvern condus de Shinzo Abe seamănă, mai degrabă, cu navigarea în viteză maximă către un Pearl Harbor monetar şi economic.

În urma presiunilor guvernamentale, Banca Japoniei a anunţat că stabileşte o ţintă de inflaţie de 2% şi va lansa un program de relaxare cantitativă fără o durată prestabilită din ianuarie 2014, în cadrul căruia va achiziţiona lunar obligaţiuni guvernamentale în valoare de 13 trilioane de yeni (145 miliarde de dolari).

Premierul Abe a salutat decizia Băncii Japoniei şi a caracterizat-o drept epocală. Pieţele au fost dezamăgite că spectacolul nu începe mai repede şi au apreciat yenul.

Oare cum se simte Bernanke, al cărui ultim program de tipărire nelimitată este de "doar" 85 de miliarde de dolari lunar? Va dori să depăşească noul etalon al nebuniei monetare şi să-şi încheie mandatul la conducerea Federal Reserve într-un ocean de confeti?

Înainte de orice reacţie a Fed-ului, nemulţumirile s-au manifestat deja la nivelul unor importante grupuri industriale din Statele Unite. Într-un articol recent de la Bloomberg se arăta că "producătorii auto din SUA cer preşedintelui Obama să pedepsească Japonia pentru deprecierea yenului". Apelul a venit din partea Automotive Policy Council, grup din care fac parte Ford Motor, General Motors şi Chrysler. Producătorii auto din SUA sunt convinşi că deprecierea yenului conduce la dezechilibrarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări, iar "această politică este inacceptabilă", după cum mai scrie Bloomberg.

Rămâne de văzut dacă preşedintele Obama poate să satisfacă dorinţele fiecărui grup intern de lobby, mai ales că viabilitatea industriei auto este privită cu scepticism la Casa Albă. "Un insider de la Casa Albă mi-a spus că bailout-ul industriei auto a avut ca scop plata pensiilor pentru membrii sindicatului, dar industria nu are viabilitate pe termen lung", scria recent pe Twitter James Rickards, director executiv la Tangent Capital Partners şi autorul cărţii "Războaiele valutare".

Războiul valutar, cunoscut şi sub numele "depreciere competitivă", este un termen care se referă la ansamblul de politici monetare şi ale cursului de schimb aplicate cu scopul deprecierii monedelor naţionale. Ministrul de finanţe al Braziliei a folosit acest termen în septembrie 2010 într-o critică a programului de relaxare cantitativă lansat de către Federal Reserve.

Anul 2010 este considerat şi de către James Rickards drept punct de pornire pentru noul război valutar global. Programele de relaxare cantitativă ale principalelor bănci centrale au ajuns, acum, în etapa în care efectele negative asupra partenerilor comerciali, în special cei din economiile emergente, nu mai pot fi negate.

Ignorând cu desăvârşire implicaţiile pornirii la turaţie maximă a tiparniţei de la Federal Reserve, studiile institutelor economice americane dau vina pe alţii pentru pierderea locurilor de muncă din SUA şi aşează bazele teoretice pentru scăparea de sub control a războiului valutar global.

Conform unui studiu din decembrie 2012, de la Peterson Institute for International Economics, partenerii comerciali ai SUA sunt responsabili, prin deprecierea monedelor naţionale, de pierderea a circa 5 milioane de locuri de muncă din Statele Unite. Principalii vinovaţi sunt China, Danemarca, Hong Kong, Korea, Malaezia, Singapore, Elveţia şi Taiwan.

De la începutul anului, Japonia şi-a făcut loc rapid pe lista celor de la Peterson Institute, intrând, probabil, direct pe primul loc.

Principalul argument al autorilor raportului, Fred Bergsten şi Joseph Gagnon, îl reprezintă creşterea accelerată a rezervelor valutare. Ce uită Bergsten şi Gagnon este, însă, cauza primordială a acumulării acestor rezerve: programele succesive de relaxare cantitativă ale Federal Reserve.

Ţările din lista Institutului Peterson nu au făcut decât să se agaţe cu disperare de menţinerea unei competitivităţi externe puternic ameninţată, cu foarte puţine excepţii, de bule interne ale creditării.

Economiile emergente sunt prinse la mijloc între schimburile de focuri ale marilor puteri economice. "Valul de cash de la principalele bănci centrale ridică noi bărci: ţările din Europa emergentă", scrie Reuters.

Anna Suszynska, director în cadrul Ministerului de Finanţe al Poloniei, a declarat că "politica neortodoxă a Fed-ului şi a BCE reprezintă o ameninţare pentru întreaga regiune", după cum mai arată Reuters. Toate economiile emergente din Europa Centrală şi de Est s-au confruntat în ultima perioadă cu intrări masive de capital speculativ, pe fondul marjelor atractive. La prima vedere, efectele sunt benefice: costurile de finanţare ale guvernelor scad şi monedelor naţionale se întăresc.

Dar miracolul nu poate dura mult. "Dacă această politică neortodoxă va fi stopată, înseamnă că randamentele obligaţiunilor vor creşte foarte rapid", a mai declarat Anna Suszynska în cadrul unei conferinţe organizate de revista Euromoney.

Oare vor asculta marile bănci centrale barajul, deocamdată, de avertis-mente lansat de economiile emergente? Aproape sigur că nu, deoarece marile puteri economice nu sunt nici pe departe pregătite să adopte măsurile de prudenţă fiscală pe care le recomandă necontenit.

Prim-viceguvernatorul Băncii Rusiei a declarat că "lumea se află aproape de un nou război valutar", în condiţiile în care "Japonia îşi depreciează yenul, iar alte ţări ar putea să-i urmeze exemplul". Din China, Brazilia sau Coreea de Sud au venit declaraţii asemănătoare. Guvernatorul băncii centrale din Coreea de Sud a precizat că un declin accentuat al yenului "ar putea provoca un răspuns activ pentru minimizarea impactului asupra exporturilor şi încrederii investitorilor", conform unei ştiri Reuters.

Înainte să predea ştafeta de şef al Eurogrupului, Jean-Claude Juncker a avertizat asupra pericolului reprezentat de un euro prea puternic. Chris Turner, de la ING Groep din Londra, interpretează declaraţia lui Juncker ca fiind "primul foc al autorităţilor europene în războiul valutar din 2013".

Conform opiniilor de pe contul de Twitter al lui James Rickards, Rusia este bine pregătită pentru această confruntare, deoarece rezervele sale de aur, raportate la PIB, sunt mai mari decât ale Chinei şi se apropie de cele ale Statelor Unite.

Cu aur se înarmează şi China pentru a face faţă războaielor valutare regionale, care se află aproape de pragul transformării într-o furtună perfectă la nivel mondial. Nici nu este de mirare, în condiţiile în care principalele valute s-au depreciat accelerat faţă de acest etalon monetar (vezi grafic), în ciuda eforturilor băncilor centrale de neutralizare a rolului său istoric.

"De când Fed-ul a lansat QE2, în august 2010, ne aflăm într-un regim de război valutar", a declarat pentru CNBC Alessio de Longis, manager de protofoliu la Oppenheimer Currency Opportunities Fund, care se aşteaptă la o accelerare a deprecierii competitive, în condiţiile în care SUA este "ghidul" întregului proces.

Michael Meister, membru al coaliţiei guvernamentale din Germania, a declarat pentru Bloomberg că acţiunile Japoniei pot declanşa contramăsuri la nivel european, iar Germania ar putea supune această problemă dezbaterii în cadrul apropiatei reuniuni a membrilor G20.

Convins că stagnarea economică a Japoniei are cauze structurale, Meis-ter apreciază corect pericolul unei spirale a deprecierilor competitive. "Care ar putea fi opţiunile competitorilor Japoniei? Fie suntem toţi inteligenţi şi nu vom face nimic, fie vom urma exemplul lor şi vom crea o spirală care ne va afecta pe toţi", a mai precizat parlamentarul german.

Un purtător de cuvânt la Ministerului de Finanţe de la Berlin a căutat apoi să liniştească pieţele valutare, declarând că nu există dovezi conform cărora Japonia s-a angajat în deprecierea competitivă a yenului şi că nu există motive de îngrijorare privind relaţiile dintre euro şi yen.

Mai apreciază cineva acest gen de umor negru după atâţia ani de criză? Bineînţeles că declaraţiile oficiale ale guvernelor şi băncilor centrale nu au nicio valoare. Extinderea treptată a răboaielor valutare regionale la nivel global are loc în ciuda unui acord din 2009 al miniştrilor de finanţe din G20, prin care aceştia promiteau că "se vor abţine de la devalorizarea competitivă a monedelor".

Escaladarea conflictului valutar global va continua neabătută, pe fondul unor probleme economice tot mai dificile, care vor fi acoperite prin "aventuri" externe similare celor ale Statelor Unite şi Franţei. Să sperăm că sfatul lui Michael Meister va fi urmat cel puţin de Germania, iar guvernul de la Berlin va reuşi să-şi convingă partenerii europeni de importanţa noncombatului pe frontul valutar.

La fel ca în Japonia, problemele economice ale Europei au cauze structurale, fiind generate de opresiunea fiscală, birocraţia excesivă şi o politică monetară ires-ponsabilă.

Oare merită să aşteptăm semnale ale inteligenţei din partea autorităţilor europene? Din păcate, acesta este un pariu extrem de riscant şi, în loc să-l aşteptăm pe Godot, poate ar fi mai bine să ne pregătim sistemele defensive individuale.

-------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

"Care ar putea fi opţiunile competitorilor Japoniei? Fie suntem toţi inteligenţi şi nu vom face nimic, fie vom urma exemplul lor şi vom crea o spirală care ne va afecta pe toţi". (Michael Meister, parlamentar german)

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sistemele defensive individuale se pot dovedi ineficiente,intr-o societate in care nici un ministru de finante nu-si respecta angajamentele.

    Cand toti mint cu nerusinare,este imposibil sa concepi un mecenism de mentinere a sanatatii mintale si a celei fizice. 

    Graficul arata ca TOATE MONEZILE s-au depreciat cu 70% in opt ani,fata de aur.

    Din pacate,aurul nu se poate folosi nici pentru hrana corpului,nici pentru hrana sufletului,nici pentru hrana mintii. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb