Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă că până la data de 19 martie, în Sibiu, patru beneficiari ai programului de susţinere a porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa au primit 38 de purcei înţărcaţi, se arată într-un comunicat al ministerului, dat publicităţii.
Potrivit documentului, MADR a plătit furnizorilor suma de 9.500 lei, iar banii au ajuns deja în conturile fermierilor.
De asemenea, în Hunedoara au fost livraţi 4 purcei unui crescător, iar banii urmează să ajungă la fermierul înscris în program în perioada imediat următoare, suma cuvenită fiind de 1.000 lei.
Reprezentanţii MADR afirmă că plăţile vor continua pe măsură ce şi alţi fermieri vor parcurge etapele prevăzute în program.
Programul de susţinere a porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa prevede ca purceii pentru creştere şi îngrăşare să fie preluaţi de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa si să fie transportaţi la crescătorii de porci graşi, ocazie cu care se încheie contractul de livrare între procesator şi crescătorul de porci.
Potrivit sursei citate, ajutorul de 250 lei/cap este acordat furnizorului de purcei livraţi la greutatea minimă de 10 kg fiecare. Transferul de purcei va continua şi în alte judeţe, ţinându-se cont de înscrierile în registru şi de existenţa purceilor înţărcaţi, ajunşi la greutatea de livrare.