Secretarul de stat, Bogdan Aurescu, a avut astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), consultări bilaterale cu adjunctul ministrului azer de externe, Araz Azimov, în contextul Parteneriatului Strategic bilateral româno-azer şi al aniversării a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între ţara noastră şi Azerbaidjan, conform unui comunicat de presă trimis redacţiei.
În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte de interes comun privind consolidarea dialogului politic şi a cooperării bilaterale într-un registru cuprinzător, consolidarea cadrului juridic bilateral în măsură să susţină extinderea şi aprofundarea ansamblului relaţiilor, securitatea energetică, evoluţiile în plan regional, cu accent pe necesitatea reglementării conflictelor prelungite, cooperarea europeană şi euro-atlantică.
Bogdan Aurescu a arătat: "Ne leagă proiecte de noi conducte de transport pentru gaze pe piaţa europeană. Azerbaidjan este un stat prieten şi partener strategic al României, care poate consolida competiţia pe piaţa energetică europeană. Proiectul AGRI, în care statele noastre sunt iniţiatori, va reprezenta un rezultat concret al cooperării româno-azere. Trebuie să transformăm implementarea AGRI într-un proiect fanion al cooperării noastre".