Austria naţionalizează parţial "Volksbank"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 februarie 2012

"Volksbank" nu a trecut testele de stres efectuate în 2011 de Autoritatea Bancară Europeană.

"Volksbank" nu a trecut testele de stres efectuate în 2011 de Autoritatea Bancară Europeană.

Statul austriac salvează banca pentru a treia oară după 2008

Austria va prelua controlul grupului "Österreichischen Volksbanken" AG ("Volksbank"), în urma unei injecţii de fonduri obţinute din taxa pe bănci. Planul de salvare a băncii a fost adoptat de Ministerul de Finanţe de la Viena, după negocieri cu proprietarii "Volksbank", şi prevede că statul austriac şi acţionarii cooperativei de credit ai instituţiei financiare vor injecta în total 480 de milioane de euro (640 de milioane de dolari), din care guvernul de la Viena va furniza aproximativ 250 milioane de euro. Guvernul austriac va deveni, astfel, al doilea mare acţionar al băncii, cu o participaţie de 40-49%.

Costurile noului pachet de salvare a "Volksbank" vor fi finanţate prin creşterea cu 25% a taxei bancare până în 2017, potrivit ministrului aus-triac al Finanţelor, Maria Fekter.

"Volksbank", care estimează că a avut pierderi de 1,2 miliarde euro în 2011, a mai primit injecţii de capital în 2009, în perioada de vârf a crizei financiare.

Moody's Investors Service a avertizat, recent, că ratingul de top "AAA" de care beneficiază Austria ar putea fi pus în pericol de posibilitatea unei noi runde de ajutoare de stat pentru băncile din ţară.

Luna trecută, autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din Aus-tria (FMA) a anunţat că "Volksbanken" este scutită de la alinierea la noile norme de capital impuse de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), întrucât se află într-un amplu proces de reorganizare. Potrivit FMA, odată cu vânzarea diviziei din Europa de Est, "Volksbank International", către banca rusă "Sberbank", banca austriacă nu mai este "o instituţie financiară transfrontalieră de importanţă sistemică".

Astfel, "Volksbank" nu mai trebuie să prezinte un plan de recapitalizare până la nivelul cerut de EBA.

Amintim că EBA le-a cerut băncilor europene să ajungă la o rată de adecvare a capitalului Tier 1 de 9%, până la mijlocul acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb