Autorităţile aşteaptă exploatarea marilor zăcăminte de gaze descoperite recent

A.V.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 octombrie 2018

Autorităţile aşteaptă exploatarea marilor zăcăminte de gaze descoperite recent

România este ţara cu cea mai redusă dependenţă de importurile de gaze, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), asigurând peste 89% din consumul de gaze din producţia internă on-shore şi off-shore, potrivit domnului Corneliu Condrea, director în cadrul Ministerului Energiei, care menţionează că ţara noastră poate obţine poziţia de jucător important pe piaţa gazelor din regiune în urma investiţiilor care urmează să fie realizate la zăcămintele majore descoperite în ultimii ani.

Domnia sa a afirmat ieri, în cadrul conferinţei Balkans Petroleum: "Companiile sunt aşteptate să ia decizia finală pentru lansarea exploatării perimetrelor din Marea Neagră. Volumul total estimat de gaze din Marea Neagră este de circa 200 de miliarde de metri cubi, o cantitate semnificativă care poate să-i asigure României poziţia de jucător important pe piaţa gazelor din regiune".

La rândul său, ministrul Energiei Anton Anton a amintit că producţia noastră de gaze naturale acoperă circa 90% din necesarul intern, iar cele două descoperiri importante - de la Caragele, Buzău, şi din Marea Neagră, trebuie exploatate cât mai curând posibil.

Ministrul de resort a mai adus în atenţie faptul că "toată lumea vorbeşte despre necesitatea creşterii capacităţii de stocare a gazelor", însă nu aceasta e problema noastră, ci flexibilitatea capacităţii de depozitare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu 200 de miliarde, ci in jur de 100! Iar la Caragele sunt foarte mici!

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb