Autorităţile aşteaptă încă acceptul de survol din partea Rusiei pentru cursa Bucureşti-Beijing

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 24 septembrie 2014

Cursa Tarom pe ruta Bucureşti-Beijing nu poate fi reluată în absenţa unui răspuns favorabil pentru survol din partea autorităţilor ruse, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Ioan Rus, citat de Mediafax. "Pentru cursa Bucureşti-Beijing, memorandumul este semnat între noi şi chinezi, dar deocamdată nu avem un răspuns favorabil din partea autorităţilor ruse în ceea ce priveşte survolul către această ţară. De îndată ce îl vom avea, lucrurile pot să intre în linie dreaptă în foarte scurt timp", a spus ministrul, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor pe această temă.

El a explicat acest acord este necesar, pentru că oricare altă rută ar presupune o cheltuială suplimentară şi ar face "destul de greu rentabilă" cursa de la Bucureşti la Beijing.

Vicepremierul Liviu Dragnea declara în luna martie, cu ocazia unei vizite în China, că reluarea curselor Tarom pe ruta Bucureşti-Beijing-Bucureşti este prevăzută pentru luna iunie sau iulie, în timp ce surse din companie afirmau două luni mai târziu că operarea zborurilor va începe în luna august. Tarom a renunţat la linia aeriană Bucureşti-Beijing în 2003, din raţiuni economice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce nu se cere acceptul la Washington, doar se cred stapinii lumii? De ce nu se zboara peste ei pina la Beijing, sa le cada lor in cap "resturile", sau sa o ia pe ocolite pe la "prietenii" Romaniei, Ucraina, poate primesc un "cadou" in zbor pe post de salut?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb